2008, Revoluția Scaunelor

Prima noastră revoluție, după ArDealu Frumos 2007 (care a fost o revoluție în sine, o revoluție în fața neputinței ideii că studenții nu pot a realiza ceva din propria inițiativă și că generația noastră este în general neputincioasă) : Revoluția Scaunelor. 

Având antecedente undeva în gimnaziu în clasa a 7a, când aveam 13 ani și la Băile Herculane în tabăra de elevi am decis să luăm atitudine pe cont propriu și am omorât '89 de lilieci cu paletele de badminton, am decis să luăm și această situație "de coarne'. 

Provocați fiind de domnul profesor Hurduc, să rezolvăm o problemă locativă a scaunelor, respectiv să arătăm că suntem în "putință" să rezolvăm o problemă administrativă, am ales să o rezolvăm în stilul nostru neconvențional, fără să ținem cont de sfaturile sale care nu erau, după părerea mea o soluție durabilă, având o serie de scăpări care ar fi făcut-o cel mult, temporară.

Lipsa acută de scaune ne-a făcut să ne gândim la o soluție neconvențională, respectiv să scoatem toate scaunele libere din ateliere pe hol, într-un spațiu comun ... și după ce terminăm cu ele să le lăsăm tot acolo, deranjând în mod intenționat toată școala... ca să atragem atenția asupra problemei de fond. Ideea era să facem fotografii și să explicăm, prin grafică, mai clar, situația ca să se ia atitudine mai ferm (știind ce birocrație înceată este în școală). 

Nu a mai fost cazul, căci a apărut dl. Emil Barbu "Mac" Popescu care era să mă exmatriculeze pentru inițiativă, dar după ce am avut o pledoarie lacrimogenă, a luat act de solicitarea noastră și în numai câteva săptămâni a decis cumpărarea unor scaune noi pentru ... toată Universitatea. 

 

Privirea entuziastă a colegilor împreună cu care am arătat că putem rezolva, în mod durabil și pentru toată școala această situație. Efortul nostru comun, riscul și apoi câștigul tuturor ...