Pierdut undeva între românitate si creație ca act universal

Stăteam de vorbă cu dl. H, un personaj pitoresc plin de arhitectură, povești și efervescență creativă. Părea să fie absorbit undeva departe, într-un frumos îndepărtat de noi muritorii de rând, dar aproape mult de sufletul lui, indiferent unde se află.

Și îi povesteam cu ardoare, cum am descoperit că prietena mea lucrează pentru o arhitectă cu totul aparte, care proiectează în stil neo-românesc. Mă fâstâcesc sub impactul propriilor vorbe și revin puțin pe actualitatea stilului, neo-neoromânesc!

Răspunsul l-am primit instant "Cum, ....există alt neoromânesc în afară de Petre Antonescu?".....

Am surâs, știind că sunt prins în capcana adulării unui stil mort, un anacronism care este simpatizat de către neștiutori și readus în actualitate fervent, fără luciditate și mai ales, fără maturitate.

Dar, oare, este așa?

Mi-am dat seama că formulasem greșit, dar era prea târziu ... discuția plecase deja spre alte orizonturi. Domnul H era într-o pasă negativă și a reacționat mecanic, nu mă supărasem. Nici el, deși îl știam ca un aprig luptător al modernității.

Țin minte că fraza lui preferată era "Dar oare, ce este arhitectura?". Îndrăzneață întrebare care ne bloca pe vremea când îi eram studenți, ce să mai, ne blochează și acum. Câți oare mai avem timp să ne oprim să ne gândim?

Dar oare, ce este stilul românesc? era întrebarea care mă măcina pe mine.

Este bine să îți faci ordine pe desktopul calculatorului, așa găsești foldere cu fotografii tare dragi. Așa a fost și descoperirea de dimineață, care m-a făcut să mă așez acum la calculator. Erau fotografiile făcute în ultima expediție cu "hamacul", la Mogoșoaia.

Evident, profitasem de ieșirea pe biciclete să ochesc câteva poze la niște feronerii românești. A fost festin, pentru că la Mogoșoaia găsești toate sortimentele, din toate etapele. Căutam niște feronerii pentru o biserică, ceva îmi spunea să nu mă încred în modelele comuniste industrializate și modulate stas.

Dar punctul culminant, a fost ideea să ne oprim în Primăverii la întors. Dacă simți că ai o idee bună, du-o până la capăt. Un membru al echipei trăgea să plece și l-am lăsat, iar noi am virat dreapta printre viluțe să prindem câteva poze la ce căutam.  Aici este locul unde prin anii 1930 arhitectul Octav Doicescu a proiectat majoritatea locuințelor din parcelarea Bordei. O atmosferă cu totul aparte veți regăsi într-o plimbare prin acest cartier, ca într-un mic oraș mediteranean, în deplină armonie cu zona de lacuri înconjurătoare.

Arhitectul a reușit aici o unitate prin diversitate. Totul este proiectat în pur stil românesc, dar fiecare clădire are personalitatea ei distinctă. Și aici aș sublinia românescul progresist al arhitectului Doicescu. Vorbim de arhitectul care a proiectat Restaurantul Băneasa într-un pur stil românesc, dominat de orizontale și arcaturi boierești provinciale, dar care în același timp a împins vizualul orizonturilor românești ale perioadei comuniste mai departe, prin ansamblul magistral de la Universitatea Politehnică București. Vă încurajez să vizitați cu încredere parcul Politehnicii și să admirați (exceptând accidentele contemporane) mâna unui maestru în compoziție și urbanism.

În primăverii simți totuși o identitate autohtonă, autentică, de aici! Străzile pavate cu piatră cubică, fără trotuare, garduri joase care denotă o mentalitate urbană modernă, case care trăiesc într-o colectivitate deschisă asemeni unor gospodării țărănești. Și totuși, totul este atât de modern și mai ales, încă actual.

Am subliniat colegilor frumusețea gardurilor și porților de garaj care sunt aidoma herselor cetăților medievale sau coloanele clasicizante aplicate în formule postmoderniste. Dar nu i-am încântat, ce-i drept, ei sunt mai tineri un pic. La nici câteva străduțe distanță era vila Hermina Hassner proiectată de dadaistul Marcel Iancu, o operă de creație în absolut, universal - le-a plăcut mult ideea.

Asemenei lui Corbusier sau Oscar Niemeyer, Marcel Iancu proiecta geometrii brâncușiene, absolute, valabile oriunde, eterne.

Dar te-ai simți acasă într-un oraș a cărui imagine este alcătuită din sculpturi abstracte?

Am văzut alaltăieri o casă cu o curte, o mândră care avea niște ocnițe pe fațadă. Mi-a adus aminte instant de o biserică monument istoric de prin Călărași... sau Mironești. Cu ele am crescut și ele ne-au crescut pe noi, formele pe care le-au modelat strămoșii noștri sunt înscrise în adn-ul nostru vizual, este abc-ul nescris.

Era de acolo, parcă ieșea din pământ, parcă a fost dintotdeauna acolo.

RF