Atelierul din Hamac

why the Devil blog ? ...   The name started from a fun word-play that came out after researching 666 as a benefical number in our ancient culture, an interesting twist for what is mostly known as evil. Indeed, as romanian language is rich in polysemantic words so does "Devil" has multiple meanings. At the same time it may mean evil, wicked (in a good way), clever, fast-minded, seductive or attractive even or a heavy machine used for taking tree trunks out of the earth while deforestation. I loved the idea of deforestation in the abstract meaning of cleaning or cleansing, purifying as a reset. And because the whole idea of Atelierul din Hamac (which translates to the Workshop from the Hammock) had its roots in my philosophical and political tendencies of mixing relaxing with thinking or having a think-tank at the end of the working week ... I thought the deforestation / purifying of ideas will fit perfectly for what I think it is a key in evolution, debate and question everyth

  "folclorul este oxigen pentru un popor astmatic" - Subcarpați Călușarii : Ritual, Magie și Vindecare În vremuri demult apuse pe când familia spunea că “nu se mai poate face nimic” sau “nu ne mai facem bine”, nu se mergea la psihiatru și nici la medic (dacă exista în zonă). Ci se chemau ... Călușarii. Magicienii satului. Voie bună, adică. Căci ce este mai sănătos decât o porție bună de distracție?, atunci când pacientul suferă de depresie sau depresie colectivă din care nu își mai „revine neam” vorba aia.  Călușul Oltenesc este și dansul/cântul meu popular preferat, nu doar pentru că am și rădăcini oltenești (chiar și finii, la Valea Rea lângă Filiași), dar față de mortuarul “Chiparuș” din Vrancea (de unde vin toate cutremurele fatale) sau jelitoarea Doină / Mioriță mie îmi plac lucrurile mai vesele. Și ritmul techno up-beat, viteza drăcească, sincopele imprevizibile … te amețește pur și simplu, nu îl mai poți urmări. Un dans ritualic care se făcea de regulă de Rusalii și av

  Paftaua lui Negru Vodă sau "Prințul cel mai Negru" din istoria românilor... Descoperită la Curtea de Argeș, paftaua (curea) se pare că a aparținut misteriosului Prinț Negru Vodă sau Radu Negru care s-ar fi născut pe februarie 1269 și ar fi murit în jurul anilor 13oo. Nu doar că e melodia mea preferată de la Phoenix, dar mi-a plăcut și sintagma „Prinţul Negru al Ţării Româneşti, cel aflat în Răsărit cu însemnele Apusului“, precum și elementele gotice, inserții cu fleur-de-lis, creneluri ... Ce mi-a plăcut și mai mult e senzația asta arhitecturală de "plutire", probabil de asta i s-a mai zis și "Palatul Ceriului" sau "Regatul de aur", poate prin analogie cu expresia românească "Raiul pe pământ", mă rog încă multe lucruri nu sunt clarificate... de unde și multe legende, mistificări E deosebit de interesantă figura din centru, o lebădă neagră cu cap de femeie. Se pare că în unele mituri lebăda neagră sau "Black swan" aduce schim

  De când am văzut-o am știut că trebuie să fie a mea. Nu este vorba despre vreo fată (acolo am niște algoritmi mai atipici care nu funcționează deloc + că nu îmi place expresia "a mea"), dar despre cana mea cumpărată din Belgrad în 2019, în excursia documentară cu Credo pe urmele cetăților vechilor despoți sârbi. Când este vorba de suveniruri sunt destul de mofturos ("picky") și am un talent să mă zgârcesc până în ultima clipă, dacă nu îmi surâde nimic. Dar, în cazul acesta a fost dragoste la prima vedere. Și chiar dacă de regulă mă gândesc la o persoană dragă când văd un suvenir și mereu iau pentru alții, cana asta am zis că trebuie să fie pentru mine. Ca să nu fie singură, am mai luat 3 cănuțe, să fie set de 4. A doua din fotografie are un simbol similar cu "arborele vieții". Este vorba de cea din stânga, cu simbolul crucii care se extinde și parcă se distribuie către toate zările. M-a atras simbolul, dar și realizarea foarte profesionistă. Atras fiind

  București'35 : Amintiri, Trăiri, Exegeze  1. TRAMVAIUL 14 Tramvaiul a fost și este în continuare preferatul meu mijloc de transport all-time prin Bucureștiul gri. Greu, stabil și câteodată zdrăngănitor, căra mulți oameni și mergea precis, pe traseul pre-stabilit. Nu avea nici suspensii să te bălăngăne inutil, doar te zdruncina din toate balamalele dacă nu erau șinele bine aranjate. În cazul unui accident mai bine erai în tramvai decât în mașină. Iar Tramvaiul 14 care trecea pe lângă liceul Hașdeu, mergea agale în fiecare zi cărând oamenii din Pantelimon, capăt Socului până în centru la Sf. Gheorghe Nou și invers. O perioadă pe afișaj în loc să scrie “Socului” scria Granitul SA, de la fosta fabrică de beton. Îmi plăcea mai mult, părea mai epic așa. Atât de fascinat eram de acest tramvai că într-o zi am lăsat fotbalul deoparte, m-am urcat în 14 cu un prieten și ... am plecat să explorăm Bucureștiul. Am mers de la un capăt la altul, nu știu dacă de mai multe ori dar asta a fost dist