Dr. Strangelove - the Veteran of the Psychic Wars

Un articol pentru serile incendiare în care pacientul devine doctorul unui psihia-trist, scris în 2020 ... despre Psihiatrie și modul în care am perceput-o, analizat-o și apoi terminat-o din Barcelona împreună cu Alis începând din 2019 octombrie, lună la care se lansase și filmul "Joker" cu Joaquin Phoenix.


VETERAN OF THE PSYCHIC WARS 

motto: “un pacient vindecat este un client pierdut

Un articol despre psihiatrie după 3 ani din propria mea experiență cu doctorii, tratamentele și bolile care se atribuie oamenilor care „simt prea mult”. Un fel de concluzie la articolele secundare, schițele, gândurile și ideile iterate la capitolul D. PSIHIATRIE, CORONAVIRUS, RELAȚII 2020 – din cuprinsul Blogului – unde sunt și alte fațete disecate.

Titlul este inspirat din celebra melodie omonimă de la Blue Oyster Cult.

CONTEXT

Suntem în anul 2020 și parcă pe zi ce trece trăim în o lume din ce în ce mai vidată de sentimente, de trăiri reale, în care “să îți mai pese” este considerată o prostie, un semn de "copilărism". Auzi prea des, din ce în ce mai des “un idealist, ceea ce zici tu e o utopie” și prea puțin “mi-aș dori foarte mult să am puterea să zbor la fel de sus ca tine, să am puterea să visez ... să schimbăm ceva împreună”. “Nu se mai schimbă nimic” este o deviză nu doar de țară, ci mondială. O auzi chiar și de la cei care protestează la adresa “sistemului politic corupt”. Forma de protest a ajuns un trend, nu o manifestare a unei voințe lăuntrice, a unei revolte autentice asumată până la dedicarea totală. 

A fi “empatic” este o stare naturală, profund diferită de cei care defilează cu „empatia” în gură. Nu de puține ori am auzit “fii și tu mai empatic” pentru momentele când aveam idei diferite și se isca o discuție de idei, aparent conflictuală. Aparent. Numai de dragul de a ne păstra „somnul” liniștit în care suntem afundați, îi închidem gura celui care vrea să spună ceva sau are un gând diferit față de noi, care poate genera o scânteie și folosim “Empatia” ca berbec care de fapt generează violență emoțională și cenzura la care asistăm astăzi (“Politic Correct”). 

Empatic ești sau nu ești, iar dacă ești empatic cu cel care dorește să aducă o idee nouă, atunci nu înseamnă că nu ești empatic cu cel care nu dorește să audă o idee nouă, ci că poate consideri că merită o conversație cu idei diferite, care poate aduce și mai multe idei noi ... și diferite. Ca să o citez pe fosta mea șefă : 

"Nu-ți mai tace gura aia odată ..."

S-a ajuns la situații paradoxale, cacofonice de-a dreptul. Spre exemplu în Franța care era capitala și epicentrul democrației, al liberalismului și revoluțiilor ideologice și a sexualității, creuzet de idei progresiste s-a ajuns la o inversare de poli de așa manieră, încât orice este diferit devine jignitor. O cruce pe o biserică aduce un afront musulmanilor, pe când o semilună aduce un afront creștinilor și pe această cale a ignoranței și a cenzurii instituționalizate mental se alunecă pe panta ștergerii oricărei urme de identitate și gust, a vieții. Gri total.

O știre a făcut senzație de curând pe tot internetul. O vizitatoare cu un decolteu impresionant (dar nu atât de exagerat, după cum arată fotografiile și evident nu o mișcare făcută intenționat) a fost de curând oprită să intre într-un muzeu ... de artă. Chiar în Paris, în capitala Franței ... de bunăoară celebru pentru Moulin Rouge și al său Cabaret. Nu mă mai mir că amica mea Eliza, plecată de mult timp acolo mă bătea cel mai tare la cap și devenise cea mai rigidă în absolut orice conversație ... Să nu mai menționez și gestul recent de a acoperi organele genitale ale unei statui de către UNESCO, o instituție care ar trebuie să fie alcătuită din oameni de cultură. 


CONTEXT – PERSONAL

Aventurile mele cu psihiatria au început în 2017 după ceea ce am simțit atunci am denumit eu “Spike emoțional” – de la “Spike” în engleză sau Țepușă în română (în termeni medievali) : un sentiment ascuțit, acut dureros și deosebit de intens, un soi de “burnout” în care am “ars” emoțional circa două luni de zile, alimentat pe un fond nervos de un an 2016 deosebit de încărcat ca volum de muncă (overwork), o despărțire de o iubită cu care doream să mă căsătoresc și cu care am fost 3 (trei) ani de zile și la care țineam foarte mult, dar nu dorea să schimbăm nimic împreună (într-un final nu a fost ceea ce doream să fie) și al treilea factor și decisiv : protestele anticorupție din februarie 2017 din Piața Victoriei, un „Apex” al mai multor ani de neliniște civică și proteste, majoritatea îndreptate spre sistemul profund corupt, nedreptățile din România, vechea conducere de iz comunist cu aceleași "metehne" pe care o moștenisem – eșalonul 2 adică USL, PNL+PSD & aliotmanul (protestele tip puci din 2012 cu Băsescu,  2013 Roșia Montană, Pungești și gazele de șist, 2016 Avocatul Poporului, Schweighofer etc.) precum și unor șocuri colective puternice resimțite în societate precum “Colectiv”, din cauza corupției generalizate și în care ne înecam cu toții, parcă fără scăpare. "Roșia și Pungești, două inimi românești" se scanda pe străzile friguroase ale Bucureștiului, de mișcarea generației care a ridicat "Pet"-ul sus, umplut cu pietre zornăinde care strigau din toți rărunchii "Uniți, Salvăm ..."

Practic sistemul democratic de atunci (dar și de acum) nu permitea ridicarea unor partide noi, un sistem care blochează orice dezvoltare și idee, crâmpei de scânteie. Entități fără viziune și de aglutinare – coagulare precum USR (Uniunea Salvați România) care au funcționat mai mult ca o piatră tare, cârcotașă, aruncată direct în ventilator. Ca să se oprească, să rupă palele corupției. O aglomerație de oameni adunați sub deviza disperat-isterică “Salvați” nu poate aduce cel mult decât la lumină neregulile care erau deja acolo unde știam că sunt, doar că acum mult mai clar. Fiind o entitate politică mică și fără forță economică, au fost rapid dezbinați sub greutatea “bătrânilor” jucători. Deși am susținut-o mult la început, inclusiv cu semnături, grafică și contribuții financiare ... nucleul dur s-a dus inflexibil spre zona neconstructivă a “urii față de sistem”, ratând de fapt conceptul că și ei ... au devenit de fapt parte din sistem.


Având această “radiografie mentală” întipărită cât de cât, am decis atunci în 2017 să ies la proteste pentru a opri legiferarea unor acte normative care nu mai aveau obiect sau miză politică, ci care deja se jucau pe niște valori umane și moștenite din generații în generații, valori și ideea de libertate pe care încă le mai aveam în matricea noastră românească și pentru care s-a murit în războaie ori la revoluții, ori s-a mâncat bătaie pe pâine la mineriade, valori pentru care strămoșii noștri au făcut sacrificiul suprem. Totul era mult prea pe față, prea la vedere și … de netrecut cu vederea. De această dată.

Conștientizând gradul ridicat de agitație și ardere în care eram, pe propriul palier personal raportat la nivelele mele de excitație mentală (oricum destul de mari în cazul unor proiecte de suflet), am căutat cea mai eficientă soluție de a “descărca” emoțional greutatea și acel “spike” acut și intens pe care îl resimțeam, plecând pe jos 6 ore până la Mânăstirea Comana după o corespondență mai intensă pe e-mail, cu care aveam un soi de colaborare de lungă durată (adică nu se hotăra clientul) pentru extinderea mânăstirii, proiect la care eu lucrasem cu drag și spor fiind vorba de eroii de război, dar și de cele sfinte, având o apreciere deosebită pentru ortodoxia românească și duhovnicii ei care au luptat pentru păstrarea valorilor și a neamului, pentru viitorime etc. Chiar la acel moment lucram la o altă variantă a centrului socio-cultural Radu Șerban Voievod ...

Din păcate, în cel mai pur și ne-creștinesc mod posibil, starețul a afirmat atunci “noi ne ocupăm de lucrurile sufletești, aceasta este o problemă medicală”. Stau și mă întreb, ce problemă medicală ar putea fi faptul că ai simțit acut niște lucruri sufletești, de fapt, și că ai vrut să le discuți cu cineva care ar trebui să reprezinte pe Dumnezeu, mai mult ... apostolii lui Isus Cristos pe pământ care a propovăduit “Iubirea de Aproape” nu ?... Mă așteptam măcar la o discuție de 2-3 ore cu unul dintre călugării din obștea mânăstirii sau 3-4 zile de stat la mânăstire, într-un fel de mini concediu în natură, în care să mă pot reculege, să adun flori, să muncesc și să mă desprind un pic de agitația din „Piața Victoriei”. 


Nu a fost să fie și a doua zi am fost “expediat” direct cu recomandare de tratament psihiatric și neapărat consult sau chiar internare la Spitalul Obregia (Spitalul nr. 9,  de nebuni). Doar pentru o excursie pe jos de 6 ore și o glumă cu un ruj, acest lucru. Colegii mei arhitecți au fost marii artizani ai operațiunii Obregia - convingând chiar și părinții că este cea mai bună, unica soluție pentru aceste "probleme". Acești arhitecți sunt "depresivi de profesie" și dependenți de pastile și “tratamentele” aplicate abil de doctorii de acolo ca să te facă să revii și care în loc să te „trateze” aveau un stil anume de a te manipula astfel încât să îți acutizeze sentimentele și să crezi din ce în ce mai mult în “problemele” tale și în ei ca unic salvator și mântuitor. Probabil aveau comisioane de la așa-zișii "Doctori" dacă aduceau clienți noi. Ei au zis mereu că mi-au vrut doar "binele", dar și binele acesta este relativ ... precum în bancul :

"Drumul spre iad este pavat cu intenții bune... măcar e pavat !"S.F.

Fiind perfect conștient de tot ceea ce am făcut deoarece nu am avut deloc “black-outs”, leșin sau momente de halucinație în care nu știam unde sunt (și acum pot reda perfect toate evenimentele de pe acel traseu București-Comana) am considerat un abuz și o “panică” exagerată în jurul gestului meu, ce-i drept ușor neconvențional. Isteria nu s-a terminat și nu s-au calmat până nu m-am lăsat convins și m-au dus să îmi aplice, neapărat, un diagnostic și un tratament aferent pentru “calmare”. 

Cum a zis atunci starețul mânăstirii, un tip de prin '84 așa ... dar mai veninos și toxic decât ciuperca Muscaria : 

"Domnu' arhitect eu vă apreciez pe Dvs. că aveți așa un zbor creativ extrem de înalt, sunteți la mare înălțime din punct de vedere artistic... "

Deși eu le-am explicat tuturor că am doar nevoie de un concediu, un ceai și poate niște somnifer, doctorii bucuroși nevoie mare că au un client nou, o vacuță de muls bani (client care a intrat oricum peste rând și cu o consultație plătită la negru, ca să fie “bine” odraslei) mi-au aplicat imediat și un diagnostic “Tulburare Bipolară Afectivă”, o tulburare care după cum spune și titlul (voi explica mai jos în detaliu) pendulează între depresie și manie. Maniaco-depresiv adică, deși nu trecusem printr-o depresie. Doar maniac, cum am fost întotdeauna.

Diagnosticul a fost aplicat doar după o discuție de o oră cu doctorul, ștampilat, semnat și la … pastile ! Un nefericit diagnostic cu care am fost abuzat apoi 3 ani de zile și din care am avut de tras destul mult, trebuind practic să îmi refac toată viața, după concediul medical de 2 luni, să îmi reconfigurez prietenii și oamenii din jurul meu. 


Măcar am impresionat-o atunci pe doctoriță cu dorința mea de auto-înțelegere în acea trăire intensă, făcând o serie de documente în word, de auto-analiză prin care îmi identificasem singur momentele de “high” și “low” în diverse momente cheie ale vieții, proiecte, proteste, revolte în școală etc. Totul marcat frumos, structurat pe ani, ierarhizat și cronologic. Păream un pacient interesant, doar eram arhitect nu ? Cum zicea amicul arhitect care m-a dus acolo “Doctoriței îi place să discute cu persoane inteligente, așa ca noi” … Măi ce chestie! un elitism care mirosea de la o poștă la acest individ, pe care mai târziu s-a ars singur, izolându-se de toți.

Mama mea concluzionase atunci apoteotic și ușor profetic așa :

 “Mamă, simți prea mult !”...

Dar Mama, ce înseamnă pentru tine prea mult ?

și mai ales ...cine evaluează ce înseamnă mult ?

... poate așa simt eu, mult !

În momentul în care mama care te-a născut face aprecieri legate de faptul că te-a făcut greșit pentru lumea asta, cu o sensibilitate care are nevoie de "frână" ... începi să îți pui probleme că ceva s-a stricat la umanitate. Nici nu a mai contat că i-am explicat și ei și doctoriței că există o tipologie de oameni HSP - SS (Highly-Sensitive , Sensation Seekers) despre care știam dinainte (căci îmi plăcea să explorez trăiri) oamenii din jurul meu deja erau bucuroși nevoie mare în această situație cu boli psihice, mama fiind practic o fană a doctorilor de orice tip. Nu doar ipohondră, chiar fană. Cum are o zi bună, ea se gândește să se ducă la doctor ... poate îi zice că are o problemă, la modul acela de auto-distructivă. Toți erau deja fericiți după vizita mea la Obregia : părinți, prieteni ... doctorii mai ales $$$. Așa că s-au gândit să dispară în neant după ce "și-au făcut treaba" și nebunu' "asta e nene, rebut dar al nostru ... se descurcă el"

*

DE LA DIAGNOSTIC LA ADEVĂR

După trei ani de zile am reușit să mă întâlnesc și cu prieteni care mă abandonaseră complet și în cei trei ani nici măcar un “Salut, ce mai faci?” sau “Te simți mai bine? Poți lucra din nou?” nu mi-au adresat. Nici nu mai vorbesc de starețul creștin care mi-a aplicat același tratament de indiferență, probabil încurcam în ecuațiile și schemele financiare de la mânăstire cu problemele mele. Sau poate aveau de lucrat cu toții pentru Catedrala Neamului.

Am aflat de la acești “prieteni buni”, pe unii pe care îi știam de 15-16 ani ... dinainte de Comana și cu care am fost și am călătorit peste tot, concerte prin țară și străinătate, nu doar că îmi dau dreptate după trei ani legat de “relativitatea” diagnosticelor de la psihiatrie și modurile abuzive în care se tratează pacienții, dar și cazuri de corupție, dezvăluindu-mi aspecte inedite din “Mafia” de la Obregia. Da, am aflat chiar de la ei cei care dispăruseră fugind de “problema” prietenului lor. Întocmai, o mafie care cu complicitatea doctorilor aplicau “diagnostice” potrivite pentru odraslele cu bani care mai călcau câte un nefericit cu Ferrari-ul din când în când. Sau cu șalupa. Sau preoții veseli care sunt găsiți cu băieței


Hârtia suportă orice, iar cum doctorul face și desface multe cu suma potrivită, sub o legislație îndoită oricum de avocați performanți ... un diagnostic de la “glumeți” este aur curat și te poate scoate din situații extrem de dificile, respectiv Drepturile persoanelor cu tulburări psihice | Legea 487/2002. Apoi diagnosticul se poate “topi” la fel cum a apărut, din neant și cu ... bani. Asul din mânecă. Mâneca de la “cămașa de forță”…

*

Modul meu personal de gestiune al acestei situații a fost însă ușor atipic. Deși majoritatea oamenilor când auzeau de “Obregia” și “Psihiatrie” se speriau și dispăreau, mie mi s-a părut mult mai cinstit și omenesc să le povestesc prin ce am trecut, mergând pe ideea că dacă suntem oameni, îl ascultăm pe celălalt ce are de spus și nu ne ascundem problemele sub preș, cum se face de 30 de ani în România. Dacă a fost într-adevăr o “problemă” de sentimente acute, mi s-a părut cu mult mai interesant modul în care aceasta se reflecta în interlocutorul meu, cum vedea el din exterior, bazându-mă pe capacitatea fiecăruia de a discerne o exagerare și o plimbare pe jos, de o boală gravă incurabilă. Prietenii adevărați se cern de pistolașele cu apă mai întotdeauna, mai ales în astfel de situații să zicem mai “deosebite”. 

Și da, pot spune că am avut și noroc de prieteni adevărați față de care îți puteai deschide sufletul, cum a fost Codina și care au mai auzit despre Arsenie Boca, nu doar ca o curiozitate a societății isterizate habotnice, ci cu capacitate de pătrundere în esența fenomenului, ceea ce reprezenta și mai ales pentru ceea ce a luptat personajul istoric supranumit "Sfântul Ardealului". Într-o lume care nu mai crede demult în miracole, minuni și supra-natural, inclusiv mulți așa-ziși creștini, de fapt habotnici mecanic, roboți abonați la BOR-SRL  ... încă mai regăseai oameni care își aduc aminte pentru ce idee sau pentru cine au murit Martirii în Temnițele Comuniste, majoritatea Legionari.

Adică, Sfinții Închisorilor. Oameni care s-au dedicat cu totul pentru libertatea semenilor lor și viitorime, suferind neîncetat și apoi regăsindu-și puterea să scrie despre suferința lor, în numele unui ideal poate ridicat prea sus de "Căpitanul" legiunii, Corneliu Zelea Codreanu : "Biruința Legionară". Oameni cărora ar trebui să le mulțumim că suntem astăzi liberi, liberi pe internet să debităm orice și din păcate liberi să nu mai vrem nici să mai gândim ce debităm ...


Cum consideram că părerea fiecăruia contează, chiar dacă nu este un “medic specialist”, cel mai tare pe psihiatrie etc. am găsit fațete deosebit de interesante ale poveștii mele și m-am deschis fără să îmi fie teamă, că o să fiu judecat. Din păcate pacientul tipic când ajunge la “Psihiatrie” se închide în el și își ascunde “problemele” chiar și față de un potențial partener romantic. Eu le-am povestit fetelor de la primele întâlniri, ca să știe în ce intră. Nu că ar fi fost foarte multe, dar mi s-a părut firesc și fair-play să nu afle ulterior ori mai rău ... de la altcineva. Nu mi-a plăcut niciodată să am secrete și ascunzișuri, iar când vine vorba despre probleme care țin de inimă și dragoste cred că este crucial ... să ai capacitate să te deschizi așa cum ești, cu toate defectele tale.

Am ascultat cu atenție părerile fiecăruia, unii s-au speriat și au dispărut, alții mi-au prezentat viziuni mai sumbre asupra psihiatriei, abuzuri și mi-au adus aminte de Edvard Munch (pictorul dus la electroșocuri pentru anxietate care nu a mai pictat niciodată la fel), Vincent Van Gogh, pictorul care, fiind tot un spirit înclinat spre artă și creativitate, a avut contact cu această ramură subiectivă a medicinei fiind internat de multe ori sau de poetul Mihai Eminescu, pe care se pare că mulți l-au “condus” spre zona mai psihiatrică generându-i artificial afecțiuni, pentru a-l izola ... în fapt dorindu-se neutralizarea sa deoarece devenise o voce mult prea puternică, un titan al culturii noastre care încă își asuma orice risc ca să spună adevărul și să dea glas istoriei.


“Din rădăcini proprii, în adâncimi proprii se naște civilizația adevărată a unui popor” 
– Mihai Eminescu

Era motto-ul Asociației Culturale Rădăcini ... un motto de care mulți au încercat să ne dez-rădăcineze.

Discursurile mele despre "Rădăcini", "Daci" și "Istorie" nu au impresionat doctorii din instituțiile corupte puși pe traforat bani de la fiecare pacient. De fapt, cum poți să explici unui doctor corupt că tu ai avut o trăire lăuntrică de revoltă tocmai din cauza corupției ? ar părea un pic chiar Paradoxal, văzut din exterior, dacă nu chiar hilar.

și discursurile despre Rădăcini nu le-a avut doar Eminescu ...

“Un popor care nu își cunoaște istoria și eroii, e ca un copil care nu își cunoaște părinții” 
sau
"Un popor care nu-si cunoaste trecutul e condamnat sa-l repete"

– citate din Nicolae Iorga, un titan al culturii românești și un Drumeț în Calea Lupilor .. .Legionari

Dar, fără să îmi pierd speranța că o scot la capăt și cu doctorii ăștia (misiune pe care mi-am asumat-o de la început, să ies din orice încurcătură) și tocând mai departe idei și concepte cu cei patru (4) doctori ai mei care în 2020 s-au făcut 5, am aflat multe lucruri inedite. Astfel, aducând un pic de zonă mistică în cocktailul psihiatriei, “Aventura” mea fiind intrinsec legată de o vizită la o Mânăstire, am ajuns cu conversația în zona inedită a lui :

“Doamna Doctor, vi se pare firesc, ca un călugăr, fie el și BORtodox ... dar Creștin în esență, să procedeze cum a procedat? Unde este -Iubirea de Aproape-, unde mai este înțelegerea ori hai, prietenia între oameni ? ... nu era chiar un necunoscut, totuși”.

Mi s-a răspuns atunci condescendent, dar vădit disprețuitor la adresa “celor sfinte” sau a ortodoxiei în hainele sale mafioate din România anilor 2019, oarecum justificat cred :

“Domnule Arhitect, trebuie să conștientizați faptul că la Mânăstiri ori Biserici, în general nu ajung oameni care au un talent anume, căutări deosebite sau măcar ceva interesant de spus, nu doar oameni care au trăire duhovnicească și chemare spre cele sfinte și Dumnezeu (ca pustnicii, spre exemplu), ci chiar anumiți oameni care au ei înșiși niște probleme neînțelese și care nu se regăsesc în societate, alegând să se retragă. Chiar am avut pacienți măicuțe ori preoți, care nu se regăseau și veneau la tratament la psihiatrie.”

Ok, smart... dar șocante informații dezvăluite. După, am întrebat-o pe doamna doctor, de altfel o femeie de o intuiție și inteligență remarcabilă : 

“Doamna Doctor, nu vi se pare puțin paradoxală situația pe care o ilustrați Dvs. ? Eu ca un creștin, enoriaș mă duc să caut alinare la biserică, în religia în care am fost botezat să zicem – creștinism (în cazul meu), prin intermediarii lui Dumnezeu – preoți, călugări, măicuțe etc. și ce găsesc în majoritatea cazurilor ? Iertare, sfaturi să mă Rog și închin la Dumnezeu, corect nu ?” 

“Corect domnul architect, dar ….” nu apucase să termine

“Dar ce? Cum poate cineva să îmi recomande o rugăciune la Dumnezeu, orice sau oricare ar fi El, dacă pentru el nu funcționează? .. Cum ? Dacă după spovedanie sau slujbă el închide biserica și iese pe din-dos și fuge la psihiatru pentru tratament și pastile ? ”

“Cum poate el, dacă ia analgezice și anestezice de sentimente, anti-depresive în majoritatea cazurilor … să mai intre în rezonanță cu Omul și să -simtă- ce durere și problemă are aproapele lui, cel care vine cu sufletul deschis, în căutare de speranță… ?”

“Nu cumva, Dumnezeul abstract la care el se roagă ați devenit, de fapt chiar Dvs. ? Doctorul psihiatru ! comerciantul de pastile și distribuitorul-atribuitor de -boli- ... nu ați devenit cumva Dumnezeul lor, din spate, Dumnezeul din umbră ? - nu o mai lăsam să intervină deja - 

....adică un fel de nouă religie nouă mondială, ascunsă sub preș ... o mască a unei umanități în derivă, o mască de dinainte de Covid19, o mască pe care nimeni nu o dezvăluie și ale cărei -învățături- nu sunt iubirea de aproape și înțelegerea propriilor sentimente, ci tocmai negarea lor ? ... să fugi de ceea ce simți, să îți -blochezi- și închizi sufletul ?, să rupi legăturile naturale cu ceilalți așa cum pastilele îți rup legăturile și conexiunile din creier, dintre neuroni ? ” - nu mă opream - 

“Nu vă dă cumva un pic de satisfacție, că oamenii nu se mai regăsesc în sistemele lor de gândire, în religiile în care și-au primit botezul, în Dumnezeu și în Cristos-ul propovăduit de biserică și vin la Dvs.... spășiți, în genunchi pentru o discuție, un diagnostic și un tratament ? ”

“Nu vă dă această putere și posibilitatea unui abuz? Puterea corupe, așa am auzit ...”

“Când credința în Dumnezeu piere și speranță nu mai este, Psihiatria pare ultima soluție... chiar așa?”

“Dar de ce venea lumea la Arsenie Boca, doamna Doctor să găsească înțelegere ... și găsea? Iar acum este considerat un sfânt? .. Sfânt al Ardealului ?”

“Știați că Dacii aveau o vorbă, că pentru a trata -întregul- mai întâi trebuie tratat sufletul ?”


Intrând pe temele religioase, care țin de reparația sufletească prin înțelegere și iubirea de aproape (dovedite) și fără augmente tehnice precum “substanțe externe”, doamna Doctor pierduse deja controlul în viraje și se îndrepta spre parapet. După o incursiune mai tare care a dus-o prin credințele solare suprapuse peste creștinism și o depășire pe interior cu modul de interpretare al relațiilor interpersonale și a "Dreptei Credințe" ale conducătorilor vizionari Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, introducerea unor idei poligame cunoscute (precum la Ștefan) la niște “Sfinți” declarați de către biserică ulterior etc., mi-a spus :

“Domnul arhitect, știu că vă plac polemicile mult și să gândiți, peste medie. Aș putea spune că sunteți chiar genial … dar până acum nu am întâlnit cazuri în care pacienții s-au vindecat singuri.” 

“Exact doamna doctor, ați grăit ceva adevărat poate ... până acum. Și poate că nu m-am vindecat și vindec singur, ci și cu ajutorul sau mai mult cu ajutorul prietenilor reali - nu al Doctorilor inutili !, care au înțeles intensitatea trăirii și au stat de vorbă cu mine, discutând idei și tocând concepte, după concepte cu prietenii adevărați ... nu ca cei care au fugit ca potârnichile, în mod jenant ... ”

Nu doar că afirmația doctoriței "genial" era în perfect contradictoriu cu diagnosticul de manie. Cum ? simplu. Dacă veți căuta în DEX, genial înseamnă extraordinar, ieșit din comun. Iar sentimentul de manie este asociat cu starea de euforie, intens, exagerat, bună dispoziție sufletească ieșită din comun. Deci doamna doctor a ajuns singură în contradictoriu, în propriile ei cuvinte. O întrebam și pe mama unei prietene, tot doctoriță fiind, care își abuzează propria fiică cu tratament psihiatric de mulți ani de zile :

“Doamnă, nu vi se pare că dacă îi inhibați sentimentele propriei fiice, înseamnă că nu mai poate atinge tristețea absolută, atunci evident, implicit... nu mai poate atinge și fericirea absolută?....

Practic îi negați atât low, cât și high și devine un biped fără sentimente care merge pe o linie de plutire în viață, netrăind de fapt ... ci este un zombie în piele și carne de om”

“Fiica mea ia pastile și îi e foarte bine așa. Chiar și eu iau pastile !” … măi să fie, o generație în depresie într-o țară în depresie. Imuno-depresie, că nici nu poate fi tratată ...

“Oare, chiar îi e bine? ... știți efectele adverse pe termen lung ale unor substanțe cu eliberare prelungită, în creierul uman ?” 

"Tratamentul acesta pe care îl aplicați, abuziv după părerea mea, are și caracter curativ ? sau este doar o bombardare cu pastile pe gât, fix așa cum îl ții pe unul în casă cu forța ca să nu îl calce tramvaiul mamă, deși are 38+ de ani ... ?"

… evident că mama ei a oprit orice comunicare cu mine și o ține și pe fiică ei acum departe de acțiunile mele “malefice”. Doar a zis mătușa lui Alis că sunt Diavolul în persoană, fără să știe însă ceea ce înseamnă “Diavol” în DEX. Îmi place mult nu cea cu băiatul isteț care iese din orice situație, ci definiția cu mașina de defrișare a buturugilor. Perfect pentru defrișatul mătușilor și mamelor idioate, pastilate și ele.

Fiind o știință extrem de inexactă, nu sunt la fel de inexacte și imprecise tratamentele și afecțiunile ? Câte dau randament, de fapt ? Tatăl meu mă întreba cum de vreau eu cu avocați și DEX să contest o ramură întreagă a medicinei. Probabil nu eram singurul, dar i-am răspuns atunci : “păi ... pentru că sunt lucruri subiective, Tata”... chiar și un diagnostic, poate fi pus eronat, ca să nu mai zic că eu nici nu cred că există acel diagnostic considerând încă valabilă limba română și definițiile ei, acceptate de oameni încă și un pic de logică elementară la care ei, din păcate nu mai vor să apeleze. I-a lovit pe toți lenea să mai gândească să își explice niște lucruri, banale. Chiar însă și cu toate aceste argumente, Tata tot o ținea "langa" pe a lui și i se blocase în loc mintea, de altfel destul de ageră. Nu se mai mișca. Twisting his own Mind, sub replici din exterior, pur și simplu.

Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că se fac și experimente crunte pe pacienți, cu substanțe care acționează asupra sistemului nervos, tot în spitalele de psihiatrie. Odată ce ai ajuns acolo nu doar că ești izolat de societate, dar o soluție la îndemâna oricărui „prieten bun” este chiar internarea omului și abandonat fiind acolo, nevorbit și neascultat de fapt de nimeni, deoarece ți se administrează cu forța pastile pe gât, situația ta psihică ți se agravează. Medication Time :


Sunt extrem de puține în lume și la noi în societate, în țară, extrem de rare inițiativele în care oamenii din “exterior” vin cu bună-credință în spitalele de psihiatrie să : picteze cu pacienții, să stea de vorbă cu ei, să “lucreze” cu ei diverse și în linii mari să îi trateze ca pe niște oameni normali, să aibă activități în curte, la soare, la lumină … împreună cu ei. 

Din păcate chiar rudele și apropiații, “aparținătorii” cum s-ar zice în termeni medicali sunt chiar primii care te abandonează în astfel de locuri întunecate din care nu mai ai cum să ieși de unul singur și, paradoxal, niște străini complet de tine vin să te bage în seamă și să îți asculte sufletul, ce ai în inima ta, să te lase să “descarci” toată aglomerarea de sentimente și trăiri intense și să re-devii om, între oameni.

Unchiul meu cu Piramida avea o vorbă că :

“Băgăm în spitale oamenii care au trăiri deosebite, ca să ne considerăm noi -normali-“

te întrebi cine e mai nebun, de fapt, azi ?

Chiar așa, aș putea spune că experiența mea de 3 ani cu psihiatria a fost revelatoare, în felul ei atipic. Cei mai deosebiți, intenși și profunzi oameni pe care îi știu au avut de a face cu acest domeniu ingrat, au diagnostice, sunt pe tratamente sau au episoade de tristețe / bucurie profunde, trăiesc cu emoțiile la maxim. Și ce ar putea fi rău în acest lucru ? Așa de rău, încât să îi izolăm în afara societății ? 

Și am descoperit și mai mulți, mai intenși, creativi și profunzi oameni. Persoane extraordinare, niște artiști trup și suflet de la care am învățat și expresia :

"Agită jarul ca să pornească harul ! "

Cunoscând domeniul și modul său subiectiv ori chiar superficial în ultima vreme de a trata lucrurile din cauza unei aglomerări de doctori care sunt hămesiți după bani coroborat cu o lume aflată într-o oală sub presiune spirituală și stres prin toate venele, am reușit și am ales, împotriva curentului de "abandonează-i", să mă apropii întocmai numai de oameni depresivi sau cu psihicul întins la maxim, ciudații ciudaților. Friquis cum le zic catalanii : oameni creativi, valoroși, pentru care o despărțire poate însemna mai mult decât se vede din exterior. Dar și o bucurie, la fel de mult și, să ai trăirea lor în preajma ta poate genera o chimie și o “elevare” a spiritelor pe care nu o simți atunci când discuți despre ultima “conspirație” sau geantă de la “Gucci” prin mall.


Un singur doctor, după mii de discuții la mii de ședințe, proteste și situația politică din România, monumente istorice și patrimoniu, acuarele executate și proiecte visate împreună a făcut o afirmație deosebită, recunoscând faptul că : 

“Radu, dacă ar exista cu adevărat iubire între oameni – meseria noastră nu ar trebui să mai existe…”

O afirmație matură, asumată și curajoasă, din partea unei persoane extrem de speciale ... deoarece pentru respectiva doctoriță, o tânără entuziastă și încă ne-prinsă în jocurile "de-a pastilatul pe bani" am lucrat și unul dintre cele mai faine desene, o pictură intitulată Clepsidra Vremurilor (2020). Și tot respectiva doctoriță mi-a propus să vin să pictez și desenez cu pacienții, un proiect care cu siguranță ar fi avut mare succes, persoanele cu trăiri intense și deosebite fiind de regulă extrem de creative și care îți pot detona și ție, la rândul tău, zone nebănuite din propria ta creativitate.

CRAZY

*

SPECIALIȘTII

Un capitol deosebit, de care unii amici mai “elitiști” doreau neapărat să se cramponeze. Cu ăștia a fost un pic mai mult de furcă, totuși. Căci ei ascultă doar de "specialiști" și de nimeni altcineva.

“Radule, tu dacă ajungi pe șantier ca arhitect nu asculți de specialiști ? Sau de orice terchea-berchea de muncitor ?”

“Măi Adi, câteodată și un terchea-berchea de muncitor are un cuvânt de spus și poate mai multă experiență ca tine, cu cimentul, cu lemnul pe care îl are în mână. El lucrează zilnic cu materia, în timp ce tu ești în Arhicad și te cerți la telefon cu toți idioții. Vreau să cred că Arhitectul nu este un Dumnezeu atot-știutor când intră pe șantier ca un mic dictator neîmplinit, ci un element vizionar dinamic și diafan care este capabil să încorporeze viziunile fiecăruia din echipă, de la cel mai bine pregătit până la cel mai slab, dar cu dorință să își spună părerea. 

Căci cei care au ceva de spus, în timp se fac remarcați oriunde ... indiferent de pregătirea lor pe hârtie, o hârtie care nu valorează doi bani în ziua de azi a facultăților și universităților corupte care produc diplome și brevete pe bandă. 

Poate un "arhitect" cu adevărat, cu sufletul ... ar trebui să fie un "team-leader" în primul rând care nu desconsideră ideile oricui are sau crede că are ceva de spus, dă o șansă oricui să fie chiar el însuși arhitectul. Poate cel mai elegant arhitect este arhitectul colectiv care se declanșează pe șantier din chimia de gânduri de idei și de fapt, uiți cine a mai fost arhitectul. Arhitectul cel mai bun poate că este ca gazda cea mai bună, o prezență "etereală" atât de discretă încât nici nu îți dai seama că a fost acolo de fapt mereu și te întrebi cum de a ieșit proiectul atât de bine la urmă. Un "croitor" invizibil, care vede totul cu o claritate perfectă, până în sufletul fiecăruia.”

Discuția s-a iscat de la idea mistică și ușor excentrică tocmai a familiei ușchite pe cele sfinte a lui Alis, teza că nu există boli psihice, ci doar “Iubire”, “Iubirea lui Cristos”, o idee împărtășită și de Unchiul meu cu Piramida Ecumenică și printre altele și artizan al Centrului Ecumenic Internațional de la Vulcana-Băi, din Dâmbovița - o inițiativă lăudabilă, un side-project al controversatei Banca Religiilor. Recomandarea lor a fost să iau niște "ceapă", nu pastile ... moment în care cele două tabere au intrat în conflict : psihiatricii și anti-psihiatricii cu mine privind dezbaterea și amuzându-mă copios. Dar cum încercasem cu pastile 3 ani și nu mă simțeam bine, ci amorțit, în curs de legumificare și aflat în Spania, o țară care este și mai dură pe parte de psihiatrie (acolo îți dau să zaci, nu au timp de problemele altora) ... am zis să încerc și varianta mistică, de ce nu ? Știam de la bun început că această carosare a sentimentelor este de fapt o frână, iar Alis părea o centură de siguranță destul de solidă (deși slabă) în a explora și “libertatea de a simți din nou”. 

Ca o paranteză aici, concluzia Mătușii lui Alis când a aflat că sunt “Bipolar”, a fost că e pentru că cred în Zalmoxis, nu în Cristos. Eu glumisem atunci cu ea, că am văzut-o cam delirantă pe partea cu Cristos și ermetică dar ... Nu a mai contat explicația mea cu ambele religii monoteiste, s-a ales praful de tot. 

Și apoi venit replica devastatoare a amicilor mei “abonații” la Psihiatria SRL : 

“Cine sunt ei mă să își dea cu părerea ? Sunt niște specialiști, cu studii în domeniu? ... Ia mai dă-i încolo ! Divorțează, fugi din familia aia și vino aici cu noi, înapoi în românica, tragem pe nas niște pastiluțe împreună să vezi ce mișto e ... ai uitat ce bine e ? ne mai facem că facem un protest, mai băgăm 20 de pastile să uităm de viață" Fix, dar sunau fix ca ultimii drogangii care te ceartă că nu mai tragi în venă ca ei, că ai lăsat punga de aurolac și ai vrut să ieși din canalul lor mizer, pe care ei îl denumeau "viață ok".

Din această întrebare cu iz cvasi-amoros față de psihiatrie sau chiar față de doctoriță (destul de drăguță, recunosc), n-am putut deduce decât că oamenii nu și-au pus prea multe întrebări la viața lor :

“Măi Adi, cum poți fi specialist în ceva care ține cont de psihic ? E un domeniu atât de abstract și experimental, mii de tratamente alternative, dau sau nu dau rezultate ... pacienți tratați ani la rând fără niciun rezultat decât menținerea unor stări precare de echilibru ... și izolare față de societate.”

“Cine poate să știe cu adevărat psihicul uman ? Mintea este ceva fenomenal, cine o poate defini?  ... dă naștere la vise, termene abstracte precum speranță, credință, idei noi, artă ... revoluții, ideologii ... gândire”

Ăsta a fost doar unul dintre ei, pe când celălalt s-a dus și mai tare în groapă singur… 


“Radule ia tratamentul !, crezi că cu iubirea și din astea poți să faci față -bolii-?” cu un ton iritant dojenitor și care îți zgâria timpanul prin prostia lui ... "boală" auzi, nici nu știa de fapt ce diagnostic am când l-am luat mai tare la întrebări. Ăștia știau doar Psihiatrie=Pastile, mai mult nu punem întrebări. Pastila aia este cheia către fericire, că așa îmi zic alții. Fix genul de om care stă exact, dar exact acolo unde îl pui.

“Da Vali, de ce nu? Uite eu nu mi-am mărturisit niciodată credința, nici nu prea mă interesează în ce cred eu, tu sau alții etc. ... dar iubirea în ideea ei nu pare o idee așa rea, dacă ar exista acceptare ... etc.”

“Radu, eu merg la biserică. Și mă simt bine.” - Hodoronc, tronc 

“Bine, bine, dar eu nu te-am întrebat ce faci tu și pe unde mergi, cu cine o arzi. Poți să mergi și la Budiști. Dar, dacă zici că mergi la biserică Ortodoxă ... știai că Cristos a promovat iubirea între oameni și să nu îi izolăm din societate, să se îndrepte spre cei mai abătuți de soartă etc. ? Nu cumva cu psihiatria ta aplici un tratament abuziv, dur și cu consecințe tari pe termen lung ? și ratezi însăși ideea de creștinism, a lui Cristos ăsta al tău în care crezi ?”

“Păi eu nu cred în Cristos. Nu cred că a existat. Doar merg la biserică, că mă simt bine acolo.”

Altul care își trăia propriile deziluzii, printre probabil tratamente și pastile despre care nu mi-a zis, cum nu mi-au zis mulți alții despre care se vedea de la distanță că iau. Tipic, sub preș ... românesc și creștinesc.

“Păi cum măi dragule ? i-am zis... tu te duci la biserică și nu crezi în Cristos ? ce fel de Creștin ești tu ... poate mai degrabă cretin era să îi zic, te duci așa cu babele să mai vezi oameni, cu ce s-a mai îmbrăcat tanti Geta ? ... ești ditamai arhitectul, ai lucrat monumente, restaurare”

“Uite ce e, n-am așa mult timp să gândesc ca tine ...trebuie să muncesc” – vizibil înțepat și agasat că îl încolțeam din ce în ce mai mult pe zona cea mai fragilă. Păi dacă te dai la mine și mă trimiți mereu la “pastile”, în mod abuziv, agasant și insistent … jignitor chiar pentru un așa zis “prieten” la fiecare replică mai ciudățică sau idee anarhistă de Barcelona,  s-ar putea să vin și eu după tine. Să vedem ce ai prin “sertare” și dacă e bine pus în „ordine”. 

“Nu mai ai timp sau nu mai vrei să mai gândești un pic, măi băiatule ? Zici că ai de lucru ... să câștigi bani și eu pierd vremea cu vorbele. Dar te-ai gândit că dacă ai gândi mai mult poate ai munci mai puțin ? Știi, ca în melodia de la Linkin Park – You all go Hard, I go smart ?... ce zici de această idee inovatoare ?”

acuarelă din Barcelona, când mă stresau toți zombii cu pastilele lor minunate

De ăsta chiar nu am reușit să scap ... și eram în Barcelona. Era pe mine cu gura ca o moară ... și când nu a avut succes a intrat pe Alis să îi zică toată ziua cât nu sunt de bune ideile mele, cu poligamia, cu nu știu ce invenții. Am fost nevoit să îl sun personal să îl rog în mod civilizat să întrerupem orice legătură, ca oamenii, că altfel se lasă și în cazul lui cu un denunț la poliție. Denunț pentru hărțuirea soției și nu glumeam, mă enervase la așa un grad atât de mare încât mi-a stricat toată ziua numai când a îndrăznit să mă sune după, de ziua mea. Nici nu mai știu pe unde să îl blochez pe om, este exasperant ... poate doar un ordin de restricție ar funcționa în cazul istericilor. Asta e măi "Vali" .... nu mai avem "afinități comune", cum mi-a zis el când am încercat să comunic ceva cu soția lui. Poate nu am avut niciodată, de fapt.

Ăsta a fost ăla care mi-a zis că sunt ca o bormașină și să îl iau mai ușor. Și același care a recunoscut că este un ipocrit și că știe că nu îmi plac ipocriții. Somn ușor !


Nici nu mai merită să o menționez pe amica din Paris, care la cât de zăpăucă era au tocat-o ăia din Franța cu ideile lor de Radio-Șanț și deja se prostise în așa hal, că era ca o moară stricată ... vorbeam cu ea doar ca să văd la ce se mai enervează, să râd apoi cu Alis de cât de idioată a ajuns. Stupefiant ... 

 ... ăștia trei erau toți amici în grupul celebru de Watsapp cu "Somnul cel de Moarte" ...

Sanitarium , just leave me be man



și RĂSUCEALA … 

Apoi mama, tot arhitectă, după toate râurile și rândurile care au curs pe mailuri, chaturi, telefoane etc. ... în 2020, prin august îmi zice :

“Mamă dacă tu ai distrus toată psihiatria aștepți ceva răsplată? Crezi că e bine ceea ce faci ?”

“Mama, în creștinism nu este, dar în hinduism, Da. Ai auzit de Shiva ? zeul distrugerii ?”

"Chiar așa, ce faci cand nu mai poți restaura sau modifica o casă existentă?

Adu-ți aminte, că tocmai am avut recent un caz, un proiect la care am lucrat împreună culmea chiar la casa doctoriței psihiatru. Avea o casă de chirpici veche nu ? O mai puteai consolida, etaja ? Restaura ? Mai merita ? ... exact

Ce am făcut ? … DTAD ! Adică Documentație Tehnică pentru Autorizarea lucrărilor de Demolare."

Câteodată pur și simplu construcția veche este atât de insalubră, mâncată de șoareci, de vreme, de oameni … încât nu merge nici cu "Defrag". Singura soluție este Format C: , #raddisk (sau Rad’Disk). Erase și start over. Restart. Inclusiv această construcție carosată pe sentimentele oamenilor, respectiv Psihiatria … poate și-a făcut treaba cât de cât, dar este momentul unui nou început. Să ieșim din ceața de Covid, să vedem partea bună și niște idei noi nu ? Un reset de idei. Carte Blanche.



SCURT ISTORIC - PSIHIATRIE

"Cuvântul psihiatrie este rezultatul combinării a două cuvinte grecești: psyche care înseamnă suflet și iatreea care înseamnă vindecare. Prin urmare, psihiatria este acea specialitate medicală care se ocupă cu vindecarea problemelor sufletești sau mintale. Deși psihiatria nu s-a constituit ca ramură distinctă a medicinei până în secolele XVII-XVIII, înțelegerea și cercetarea minții și a problemelor mintale au fost subiecte de interes atât pentru filozofie cât și pentru medicină din cele mai vechi timpuri." wiki

mi-a plăcut în mod deosebit acest pasaj : 

(...) În 1621, matematicianul, astrologul, și savantul Robert Burton de la Universitatea Oxford publică unul dintre primele tratate despre bolile psihice: Anatomia Melancoliei. Burton a afirmat că „Nu există nici o mai mare cauză de melancolie decât lenea, nici un leac mai bun decât de a fi ocupat.” (...) " wiki

La noi în țară polii de dezvoltare au fost întotdeauna lăcașele de cult, mânăstirile și bisericile. Primele tiparnițe, școli pe lângă mânăstiri etc. Până la instituționalizarea psihiatriei în spitale dedicate, de cele mai multe ori afecțiunile mintale sau “excesele” care nu puteau fi înțelese de comunitatea locală erau preluate de cei mai “apți” spirituali oameni din zonă, în jurul mânăstirilor pe când Duhovnicii erau duhovnici și credința credință, nu fabrică de produs bani și vândut iluzii pe iconițe chinezești ori miere îndulcită, ca la Comana. Într-adevăr, este o diferență mare între un călugăr adevărat și un cântăreț fals din ăsta, un lup pus paznic la oi.



Spitalele de pe lângă lăcașele de cult erau celebre în epocă, în București fiind mai cunoscut Spitalul “Colței” chiar în centru acum, iar în afara marilor orașe ... era o construcție specifică îngrijirii celor bolnavi, “Bolnița” care încă se mai regăsește (reconstruită) la Mânăstirea Cozia de pe Valea Oltului. Dacă vă opriți la Mânăstire vreodată, care este o capodoperă a arhitecturii și artei românești, merită să cereți cheile sau o vizită ghidată mai degrabă la mica Bisericuță de vis-a-vis, de pe deal : “Biserica Bolniței” … o superbă mini-bisericuță de inspirație sârbească, ușor ascuțită și foarte “mândră” în expresie, zveltă, monument istoric de categoria Este de o deosebită valoare și cu o pictură interioară extraordinară. Pe vremuri, aici pe deal lângă această micuță, dar înaltă biserică, cu ziduri foarte groase (peste 120cm) se afla o clădire din lemn nu foarte pretențioasă – “Bolnița” mânăstirii, adică în traducere contemporană spitalul. Unde se îngrijeau diverse afecțiuni, inclusive cele mintale. Unde mai bine, decât în preajma apei curgătoare a Oltului și a munților spectaculoși, în natură ? 

PSIHIATRIA, DE LA PROFAN PRIN CONTEMPORAN …. SPRE INUMAN

Din păcate această “retragere soft” pe lângă cele sfinte a fost abandonată în timp în favoarea construcțiilor izolate, dezumanizante și a pereților albi și moi din celulele de izolare, din care nu te mai scoate nimeni odată ce ajung să te bombardeze băieții acolo. O iei până la capăt și gata. Cum i-a zis doctorița de la Bălăceanca lui Mama ? 

"Haideți doamnă, o să fie bine ! Noi la spital aici le băgăm pastilele pe gât cu forța, cu mâna când nu vor să le ia ... îi forțăm un pic dar n-avem stres după, să vedeți ce veseli sunt toți"

Da, chiar propria ta mamă, care îți știa să zic intensitatea în trăiri ... să te amenințe zilnic să îți iei pastilele, că altfel poate ajung la spital unde le voi lua cu forța și dacă nu vreau să merg de bună voie la spital, vor chema poliția să mă ia pe sus și să mă lege. Să nu treacă zi fără să îți aducă aminte că ai problemuțe și mai ales, să le ascunzi ! Ce frumoasă lume în care trăim ... 

Să fie ignoranța oamenilor sau prăbușirea valorilor creștine, sentimentelor și trăirilor autentice, sub presiunea grea a comunismului care a răsturnat lumea postbelică ? Orice este posibil, căci în perioada comunistă toată lumea muncea ... nu aveau mulți timp de depresii sau manii. Eventual de un alcoolism asortat la țigările de contrabandă, cel mult. După ’89 a început și imensa libertate care a adus poate și libertatea de a fi prost sau ... deprimat că nu îți regăsești sensul în viață. Când ai tot orizontul liber, poate ești și liber să crezi că nu ai nimic în față și să te complaci într-o “depresie colectivă” foarte la modă în rândul tinerilor pe Instagram. Acum “trendul” este cheful zero de viață, caterinca de izbeliștea lumii, futilitatea propriei tale existențe, zâmbetul plictisit pierdut în lipsa de apetit pentru orice : de la a deschide o carte, la a desena și picta ceva, a scrie o poezie, a merge la un film, un muzeu sau chiar la sex. Sinuciderea sinelui și abandonul sentimentului.

Totul este tratat atât de superficial, încât până și dragostea a devenit o bagatelă, un ceva așa de care încă se mai atârnă unii “fraieri”. Este cool să fim “down” - un trend cultivat, dar și întreținut de mulți în mod abil. O masă de tineri “turtiți de soartă” și adormiți în somnolența propriilor oase este o masă de manevră impecabilă, poți să faci orice cu ei ... două generații de spălat la creiere și își vor vinde singuri pădurile, nu mai trebuie să îi convingi tu. Nu prea am auzit să fie “mania” la modă, dar Depresia da ... mereu când cunoști pe cineva, oricât de tânăr ar fi ... la 18-19 ani deja îți spune că suferă de depresie, nu are chef de muncă și are un discurs de parcă are 65 de ani și se apropie de pensionare. Lipsa de interes și dorință în tinerele generații, deși extrem de inteligente și deschise la minte, este calea directă către propriul mormânt. Mormântul de entuziasm, în care îi trag pe toți după ei ... inclusiv pe părinți și dacă nu ești atent și pe tine, cel care intri în contact prea mult cu ei.

Când mă ducea starețul cu mașina înapoi spre București încerca să îmi transmită niște mesaje subliminale, că am nevoie de “consult psihiatric” pentru arderea mea intensă și îmi spunea ceva în genul “că astăzi depresia este o boală grea…mulți o au etc.”. Fără să îmi dau seama ce șiretlic încearcă inițial, eu eram de fapt revoltat pe această depresie generalizată, o țară întreagă aflată de fapt în depresie ... și cum mereu aveam chef să organizez, să fac ceva, îmi găseam de lucru ... i-am zis destul de ușor “nu înțeleg depresia asta, cum să nu ai chef de viață ?”... "numai câte femei frumoase sunt în România" și tot îți revine cheful de viață instant.

Dacă a avea sentimente și să fii trist, din diverse motive (politic, speranță în schimbare etc.) a ajuns să fie o “boală”... temuta „Depresie”, mă întreb cum ar putea fi categorisită “hămeseala după bani” a popilor. Aia da, boală. Chiar cronică la unii. Te apucă depresia numai când vezi hămeseala popilor, agoniseala asta orbească. Este ca în bancul acela :

“Patriarhul Daniel are Har…neală” cf. Dex Harneală



ȘI PÂNĂ CÂND ?

În epoca în care popii doar agonisesc și lasă “iubirea de aproape” în grija mafiei psihiatriei, încă se mai găsesc prieteni daco-fili sau atei declarați, orice ar fi dar în mod clar Oameni în primul rând, care să stea de vorbă cu tine la o țigară și să te asculte cu orele. Când există mai multă credință și iubire de aproape în afara zidurilor mânăstirii și înăuntru se cultivă doar ură și organizații para militare anti-gay, anti-tatuaje și violent-naționaliste care s-au îndepărat cu mult de la învățăturile lui Corneliu Zelea Codreanu, interpretând complet anacronic mesajul unui leader vizionar, denaturând istoria și în loc să-l restaureze îi aduc un prejudiciu de imagine, atunci cu siguranță ... suntem cu toții spre Destinația Finală : Șanț.  

Final Destination ...

Când rudele întru-Hristos-credincioase ajung să te amenințe cu bătaia în postul paștelui, creștinii își fac organizații para-militare violente și omoară arabi doar pentru că au alte religii, nu că nu ar fi și ceilalți violenți, iar lumea fierbe ... parcă un CoronaVirus a ajuns la fix în ochi, să ne oprim un pic să ne frecăm puțin pupilele. Să ne dăm seama că poate era mult mai mult praf acolo decât credeam, pe care am uitat să îl dăm deoparte, la vremea lui ... sau nu ne-am dat seama. Apocalipsa mult temută nu a zis nimeni cum o să vină, dacă și când, poate prin surprindere sau poate la nivel mental. Chiar o întrebam pe Mătușa habotnică a lui Alis : dacă “chiar credeți că o să plouă cu săgeți de Covid19 din cer acum? Și noi ce? Ne construim o arcă din lemn și plutim pe Pacific ? ... chiar credeți că ne decimează un virus și asta este judecata de apoi?” …

“Nu este taman invers? Ne decimam oricum între noi ... și poate acum ne decimăm ideile canceroase, la adăpostul propriei izolări ?... “

Din discursurile astea, mergând mai mult pe partea de religie și misticism din familia lui Alis și problemele inerente, povestite și apropiaților ... îmi zice unul, amicul meu vecinul dentist Dan :

"Băi Radu, să știi că au ajuns mulți internați la nebuni că se credeau Isus..."

O replică cel puțin suspectă, dacă nu chiar batjocoritoare. Tocmai de la el care nu credea cică în diagnostice și a mai cunoscut oameni cu "anxietate". Doar discutam idei cu el și lucram pe concepte, chiar să ajungă să mă interneze la nebuni pentru că îl învârt în propriile lui idei ? Și ce nu știa el este că chiar există o afecțiune care se cheamă Complexul Mesia ... ce nu fac psihiatrii ăștia pentru bani.

Și omul mă știa, am fost la munte împreună, l-am invitat la mine în casă de atâtea ori, l-am omenit ... ba chiar și-a cunoscut și o prietenă frumoasă la mine în casă. Chiar așa să te paradească la cap o epidemie ? Sau poate doar știrile ? că el era abonat la Rareș Bogdan. Sau o fi fost așa paradit dinainte și nu îmi dădeam eu seama ?

Probabil s-a supărat pe mine atunci când i-am zis că poartă degeaba o cruce la gât, când discursul lui de ură îmi umple telefonul de dezgust. Deja mă plictisisem de retorica aia cu "datul de rachete în satul de țigani", "făcutul de săpun", "maneliștii care ar trebui extirpați" etc. Lui i se părea amuzant. Dar, poate doar lui. Om cu facultate, medicină nu orice, permis de conducere tot. Ai zice că e chiar normal din exterior. Probabil a uitat și când mi-a dat block recent când aveam nevoie să vorbesc cu cineva, de perioada când s-a despărțit de prietena lui și am stat cu el cu zilele ... ca să nu intre omul în depresie. Și chiar l-am invitat la mine acasă să o cunoască pe Ana. 

Înțeleg și nu prea comentez când vine discursul ăsta de la un ateu convins, cum erau majoritatea prietenilor mei heavy-metal, hateri by-default. Pur și simplu avem idei diferite. Dar când vine discursul ăsta de la cineva care are o cruce atârnată la gât și vizibil, peste tricou ... nu am cum să nu mă abțin. Și când s-a supărat, a uitat discursul lui care nu credea în afecțiuni psihice și mă trimitea la "nebuni" direct. Ce frumos funcționează dubla-măsură la unii ... câteodată chiar le merge fanfaronada asta.  De ipocriți.

Cum zicea fierarul Dac Komakiza, cu gândul la bani probabil : 

"Mie nu mi-e teamă de Covid ... eu oricum sunt izolat demult aici de unul singur. 
Aștept Apocalipsa aia pe bune cu zombi, să mai vând și eu o sabie, două !" ... 

Și probabil chiar a zis un adevăr, în felul lui Ardelenesc stil Vali. Un tip nu chiar așa de rău, doar un pic ușchit pe felia lui ... a zis poate în câteva cuvinte poate cu mult mai mult decât ar fi vrut să zică. Poate toate filmele cu Zombie sunt de fapt despre "zombificarea" spiritului uman, care trece de la simțire spre ne-simțire pe neașteptate. Un "Somnul cel de Moarte" generalizat la nivel mondial, o terminare a spiritului uman până la disoluție completă ... iar în 2020 doar culegem roadele. What a vision ...



PSIHIATRIE – DEFINIȚII ȘI GLOSAR DE TERMENI

PSIHIATRIE, analizată pas cu pas ... cu termenii din dicționar

DEX : Disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor psihice și cu tratamentul lor.

Dacă ar fi să mă iau după definiția din DEX aș putea spune că în cazul meu s-a aplicat doar “studiul” bolilor psihice, care nici acela nu s-a realizat riguros. Adică întrebările erau stas, poate nici doctorii nu erau taman “vârful” psihiatriei, dar oricum : “Cum te mai simți?” … “Ceva excese?

Cam ce puteam să răspund la asemenea întrebări de trei lei ? Nu prea, dar aș face niște excese diseară în club cu niște tipe, fără droguri de data asta ? Exces pervers. Întregul mecanism al psihiatriei și procedura de consultație se bazează pe un element cheie în comunicarea umană “sinceritatea”. Dacă eu nu sunt sincer cu doctorul, poate fi el vraci voodoo că nu are cum să știe exact, exact tot ce am făcut. Doar dacă nu e chiar vraci voodoo ? Evident, dacă trebuie să îți măsori mereu excesul față de o "normalitate" cel mai apropiat reper este societatea, aproapele. 

"Dar Brâncuși față de cine și-a măsurat excesele ?" l-am întrebat pe nașul meu Cosu din Amsterdam. Sau Dali, care picta cu excremente să-și șocheze colegii pictori. A schimbat arta, s-a culcat cu toate femeile din Paris, dar petrecea mult timp cu țigara, câinele și arta lui ... o fi rău, o fi bine ? E sexomarxist ? Acum toți se închină la el, a ajuns un simbol național intangibil, dar atunci mulți îl considerau un depravat. Mi-a răspuns atunci : "Dar tu nu te poți compara cu Brâncuși, nu exagera"

Auzi ce prieten bun. În loc să îți respecte discursul și faptul că tu ilustrai noțiunea de libertate apelând la un icon, băiatul ăsta nu doar că nu te lăsa să țintești cel puțin la fel de sus ca Brâncuși dacă nu mai sus, cum ar trebui să te încurajeze un prieten real ... dar îți mai și tăia aripile pe modul "Stai liniștit, nu ai nicio șansă să ajungi ca el". Același gen de om care îți repetă insistent că "ai probleme" doar ca să fii mai jos ca el, să nu cumva să ridici capul peste. Ori plecat de la "monumente istorice" precum Observator, Arcul de Triumf, Brâncuși muzee etc. ... eram o țintă sigură, de frecat un pic. L-a durut când i-am zis direct în față Adevărul Gol-Goluț, așa cum îl vedeam eu. Cum doare ? Adevărul ? ... ia niște pastile și "treci cu vederea", așa cum îmi zicea și el mie când i-am zis că am fost amenințat.


Ori revenind la Psihiatria SRL, din ce am observat toate tratamentele medicamentoase se bazează de fapt pe nesinceritatea pacienților. Chiar, cine mai e sincer în ziua de azi ? 

Dacă ei îți zic că sub medicamentație ai voie maxim 1 (o) bere pe săptămână, este clar și limpede că “Treshold”-ul adică limita este mai sus, poți să bei 3 beri. Și am încercat evident, chiar dacă m-a durut capul. Chiar dacă nu făceam de regulă excese, m-am dat în alcool pe medicație și nu a fost chiar ok, dar am vrut să văd ce se întâmplă cu limitele. 

Dar mai interesant decât acest fapt real, a fost întâmplarea aproape ireală de la Doctor ulterior :

O data la consult am ales să spun adevărul și să îi spun că am băut 3 beri, mi-a fost rău etc. Și evident mi-a trecut mai multe pe listă (tratamente, măsuri !), mai aspră cu mine. Altă data, am zis să fac un mic experiment și complet calm, am mințit-o complet că sunt bine, nu am făcut excese. 

“Perfect” a zis. Așa te vreau ... “cuminte”. Cuminte pe dracu’, că mi-am demonstrat ce abil poți să driblezi un consult și să “fake your way out” dacă stăpânești bine toate mecanismele și ai avut grijă în prealabil să intri bine de tot sub pielea medicului, făcându-I cadou acuarele și discutând chestii mai de “de viață” cu el, mai invitându-l la o expoziție. E riscant cu un pacient care pune multe întrebări ca mine, să aluneci în zona personală, cine știe când ajungi să fii tu cel de fapt "tratat", chiar dacă eu iau medicație fizic. Works both ways ...

Asta dacă nu te distrugi în fiecare seară cu alcool, bineînțeles ... atunci s-ar putea să devină evident și să te resimți. 

La fel la „Medicina Muncii” sau “Examinarea Psihiatrică” de la Permise Auto. Niște examene de rutină prin care majoritatea am trecut. Și „rutină” cred că este cuvântul potrivit, încât instrumentele lor de evaluare a unui pacient sunt aproximativ nule. În caz că nu ai niște ticuri nervoase evidente, este foarte greu de văzut ce este în sufletul tău.

*

Spre exemplu, cine ar fi suficient de cretin să bifeze în grila de evaluare “DA” la întrebarea “Ați avut vreodată tentative de suicid?”. Ce angajator normal la cap nu și-ar revizui atitudinea când “Medicina Muncii” îi raportează, căci asta ar trebui să facă ... să îi spună cu cine are de a face ca angajat nu ? 

Cine ar fi atât de idiot să zică DA la o întrebare care te poate practic îngropa profesional sau să trebuiască să schimbi jobul ? ... evident, în afară de mine care am făcut acest experiment. După 5 ani la Credo Design în care am pozat în angajatul perfect din punct de vedere medical, am zis ... ce ar fi să bifez și acolo DA, ce se poate întâmpla ? deja eram de ceva vreme în firmă și am zis că nu ar renunța la mine așa ușor, știa că fac multe experimente. Dar când te joci cu psihiatrul te joci cu focul. 

Deși nu s-a întâmplat nimic, l-am auzit pe doctor “Ce ar fi să ne oprim puțin asupra punctului la care ai zis ... da ?” 

Ce ar fi să vă întreb, domnule Doctor ... cine vă face chestionarele acestea pe care le aplicați mecanic și puneți întrebări apoi evidente ? Ce vreți să vă răspund ? Că mă simt bine ? dacă îmi place ce văd în jurul meu ? Nu prea ... Dvs. ? Puteți fi "fericit" într-o mare de indiferență ? Că asta propovăduiți pe aici nu ? echilibrul mental și fericirea ... într-o țară profund nefericită în care 85% nici măcar nu au bani de un psihiatru sau trăiesc în sărăcie la nivel de subzistență.

Și "tratamentul", care tratament al bolilor psihice ? (repet definiția cf. DEX : Disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor psihice și cu tratamentul lor.) 

M-a “tratat” cu adevărat cineva ? Așa zisul tratament a fost aplicarea constantă a aceluiași tip de medicamente și evaluarea trăirii de tipul “Ești bine? Pa” care dura 1-2 ore că eu sunt mai vorbăreț și mai încercam să dezțelenesc niște idei din doctorițe, retrăind momentele și analizând mai în profunzime.

"Domnule Arhitect, nu vă mai întoarceți la trecut ! ... Mergeți înainte !"

"Doamna Doctor, chiar nu ați fost niciodată la munte ? Se știe că dacă obosești, e bine să te uiți în vale să vezi de unde ai plecat, unde ai ajuns, să evaluezi cât ai urcat ... să încerci să estimezi cât mai ai, cât este ceasul sau să intuiești cam care e poziția soarelui dacă nu ai ceas, ca să poți lua niște decizii ? Lucrez istorie, patrimoniu ... cum aș putea să fac o intervenție pe un monument fără un studiu istoric temeinic făcut ? ... să știu ce s-a întâmplat cu Legionarii, Revoluția, Mineriadele etc. ?"

"când stă soarele-n chindie - apus peste Caraiman și Coștila văzut din Azuga, 2015"

Timp de 3 ani nu a fost practic nicio schimbare de medicamente, nicio recomandare de tratament alternativ sau tabără eu știu, undeva ? la munte într-o clinică specializată, cu alți “pacienți” … absolut nimic. Măcar o știre de pe internet privind o metodă nouă, la această "tulburare". A fost fix o monitorizare banală, comercializare de pastile și cam atât. Primit de flori, da. Dar nici măcar o promisiune că mă vor “trata”, adică „vindeca”. 

Deviza doctoriței era că “și Van-Damme este bipolar, Catherine Zeta-Jones și alți 13 etc. și multe alte persoane deosebite, se poate trăi cu această afecțiune toată viața bine-mersi,  nu vă faceți griji !”

“Bine-mersi” dar atunci de ce te mai numești Doctor?, dacă tu nu “tratezi” așa-zisa boală, ci doar o constați și administrezi niște sedative ? Păi asta face un anestezist, nu un Doctor. Un doctor ar trebui să te “vindece” permanent să te facă să te simți ca nou. A încercat cineva să îmi ofere variante paliative, să îmi recomande terapie prin artă, pictură, dans ? Nu. Și oamenii aceștia au depus un jurământ. Cu inima.

Cam ce deontologie profesională, etică, practică un individ, un așa-zis “Doctor”, care pleacă din start de la premiza că o “boală” este incurabilă ? Cu atât mai mult cu cât boala este doar o “tulburare” denumire care are un caracter temporar în sine – o neliniște, o tulburare a unei ape etc.. Și când începi să le pui întrebările astea logice, oamenii devin refractari și bat în retragere. Specialiști sau nu, nu mai știu ce să îți răspundă, li se răsucește mintea în loc și încep și ei să se întrebe ... de ce l-am dus pe ăsta la Obregia prima oară ? Băi, ce fac aici ? Dar cum mă cheamă ?

Boala” se transformă în “tulburare”, apoi “tulburarea” doar în “probleme” și din probleme în “problemuțe”, denumirea diminutivată a tatălui meu care când și-a pierdut complet argumentele îmi zice :

“Știi că de obicei bipolarii sunt foarte deștepți. Tu de obicei gândești mult, dar parcă din Barcelona ai început să gândești prea mult. Începi să depășești limitele normale ... și ar fi bine să rămâi în niște limite normale” …. 

Îmi aducea aminte doar de celebrele versuri, tot de la prietenii noștri BUG Mafia din Pantelimon, hip-hop cu care am crescut :

„ O să ajungi la Bălăceanca de deștept ce ești ! ”

Culmea este că doctorița cu care m-am “călărit” cel mai mult prin argumente, cu definiții și concepte era chiar … de la Bălăceanca. Rodeo direct, haos total. Chiar vorbind cu ea, fiind și arhitectul care îi proiectam casa … și mi-a și declarat că “Domnu’ arhitect aș putea spune că sunteți un pacient unic ... genial chiar” 

Genial ? mirosea a pupincureală de departe...

Oricât de flatant (sau lingușitor) ar fi părut replica sa, persoanele bipolare si schizofrenice fiind recunoscute pentru genialitatea lor (cu atât mai mult cu cât am și o latură artistică) afirmația ei se afla de asemenea într-un perfect contradictoriu cu diagnosticul meu pe care îl susținea, în continuare – “Tulburare Bipolară Afectivă” (genial cf. Dex = supranatural, calități extra etc, iar manie = euforie, prea mult, excesiv, exagerat...). 

“Cum adică Doamna doctor sunt genial ? Știți că în Dex ... la definiția lui “genial” este trecut “ființă supranaturală ? … credeți în lucruri supranaturale ? chiar, credeți în miracole ?”

Și iar o dădeam în mistic ușor, ușor … dar ce să fac, așa scrie în dex ! Dar despre “miracole” la capitolul “Afecțiuni”, locul unde se împletește magic știința “exactă” (ironic) a psihiatriei cu știința mai puțin exactă a credinței și a celor sfinte, inexplicabile.


„Nu contează dacă ai sex-appeal, important este să ai Dex-appeal !” 

A fost chiar mai distractiv decât atunci când i-am spus, aceleiași doctorițe, despre modul în care m-a pus mătușa lui Alis să îmi mărturisesc credința în sala de aerobic și i-am răspuns că pentru mine lucrurile astea sunt ceva intim, dar dacă vrea neapărat să știe eu cred în Zalmoxis. 

După care a urmat Isusificarea... 

*

Chiar i-am zis că pentru mine religia sau ce are fiecare în suflet chiar nu contează, dar dacă religiozitatea lui începe să mă afecteze încep să îl întreb niște lucruri. Cred că am o atracție spre astfel de indivizi.

Atunci, Doctorița mi-a spus ceva memorabil, că are mulți pacienți care vin la ea și o întreabă … ceva firesc pentru niște oameni care “pierd busola” temporar cred ... :

“Credeți în Dumnezeu, doamna Doctor ?”

Aproape la fel de savuros ca Emil Constantinescu și Ion Iliescu în campania de prezidențiale. Epic...

“Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu ?”


Atunci a fost surprins cu o întrebare strălucită pusă la punct de echipa de campanie și într-adevăr a fost un duel politic între doi oameni care aveau ceva pregătire, care chiar dacă erau cum erau ... parcă totuși la alt nivel decât Iohannis, Dragnea & Barna acum, care fiecare dă declarații pe ... facebook. Pe vremuri și confruntarea era confruntare.

Doamna Doctor însă nu a fost surprinsă (mereu pregătită), ci a întrebat pacientul ceva în genul “Ce relevanță are, dacă eu cred sau nu ?” O întrebare cel puțin ambiguă, care nu m-a satisfăcut ca atitudine din partea Sa. De regulă un om care pune această întrebare și-a căutat înainte răspunsurile la Dumnezeu și are oarecare căutări în direcția celor sfinte, deci implicit este evident că întrebarea sa are relevanță, pentru el. Și o întrebare foarte bună a pacientului, pentru că transcende o banală consultație de “te simți bine, excese ceva? Când ai plâns ultima oară? etc.” înspre abstract. 

Când am plâns ultima oară? Ieri doamna Doctor ... plângem împreună dacă vreți. Îmi place să plâng, știți melodia de la Holograf și băieții plâng câteodată? Am auzit, tot de la Aurora, că a fi puternic nu înseamnă să arăți că ești din fier și să te macini pe interior de fapt, ci să îți accepți și slăbiciunile, să arăți o lacrimă în societate ... toți avem sentimente și nimeni nu este din fier. În afară de Dvs. Poate, care trebuie să arătați o mască indistructibilă în fața pacientului, un om perfect echilibrat care poate să gestioneze orice situație...” 

Dar este un om perfect echilibrat ? sau ia și el, de fapt pastile anti-depresive? Un mister ne-elucidat dar am auzit de mulți doctori care se auto-tratează, adică ei unde să mai scape ? Dacă până și preoții vin la ei ... ?

Deși i-am atras atenția asupra acestui aspect, i-am atras atenția că "geniu" in Limba Română vine și de la "trupele de geniu" , geniști ... trupele speciale care întreprind operațiunile cheie, dinamitează poduri, sparg tuneluri ori curtine de cetăți (la Viena), aruncă în aer chiar și...Psihiatria ?

Cât despre tratament și "starea de bine" am luat-o pe cont propriu, în grupurile de pictură și desen. Nici măcar nu am fost încurajat în această direcție. “Tratamentul” bolii se face pe principiul “mai treci pe la noi, că o să-ți fie bine”. Când ? Cândva ! 

Cum ar fi fost și eu ca arhitect, dacă am un monument de restaurat să îi zic beneficiarului ... “Dom’le … e bine așa cum e, proptit cu schele să nu cadă”. Dacă vrea să îl refolosească la potențial maxim, păi ar trebui consolidat, tratat, restaurat ... e ceva de muncă. Dar să îi pui niște proptele (pastile) și să îi zici beneficiarului ... “na că stă bine-mersi și așa”, mă rog.

Și dacă vine iar un “cutremur”, un spike emoțional ? Dintr-un motiv oarecare. Există o garanție că acele inhibatoare (pastile / proptele) vor face față la o zgâlțâială ? Păi când mi-am dat demisia am avut momente foarte triste, chiar în șoc emoțional aproape de la câte s-au adunat și atunci eram pe tratament. Păi dacă este așa bun tratamentul de ce nu a făcut față ? De ce trebuia suplimentat ? Până când îl suplimentăm , până ajung legumă definitiv ? 

"... asta e Doamna Doctor, am fost trist mi-am dat demisia, viața merge înainte. Lăsați-mă în plata Domnului să fiu trist exact cât vreau eu, să mă “bucur de tristețea mea”. Nu v-a plăcut niciodată să deveniți nostalgică ? să vă puneți o melodie de dragoste și să vă gândiți la prima prietenă, să vă curgă o lacrimă pe obraz ? ... să beți un vin și să stai așa în lumea ta cu tine însuți, trist ... auto-indus de tristețe și melancolie, melalcoolie. Este o plăcere în sine să fii melancolic câteodată, să simți cum îți curg lacrimile pe tastatură în intensitatea momentului, să simți că Trăiești !!! "

“E clar Domnu’ arhitect sunteți prea boem! ... artiștii au alte paliere”

“Stați cum adică -prea- boem? ... așa sunt eu, sunt stricat?” 

PSIHOZA și PSIHOTICUL .... CREATIV

Domnul Arhitect, e limpede că aveți un episod ... Psihotic” - replica preferată de a mă băga în sertar

E drept să spun, îmi plăcea maxim cum sună, Psihotic. Psycho. Psihoză … 

"Ați pictat vreodată Doamna Doctor ? sau ați avut vreodată activități creative ? Că din spatele biroului este ușor să puneți etichete la oamenii care trăiesc prin cum se exprimă. În afară de rețetele alea scrise de nu înțeleg nimic… mă refer. Vi s-a întâmplat vreodată să ardeți pentru un proiect ? Să dați totul, să nu dormiți noaptea până nu luați nota ? Să predați un concurs să aveți emoții, să trăiți competiția pe propria piele ? Să conduceți o echipă de proiectare sau să faceți un proiect manifest, cu colegii Dvs., proiecte în care ați crezut ? "

“E limpede că habar nu aveți ce spuneți când afirmați că am un episod Psihotic”

"Ați văzut vreodată un artist pictând, la el în atelier ? Să vedeți acolo “psihoză” … mie nu e nevoie să îmi dați cocaină. Este suficient să alegeți muzica potrivită, eventual compania potrivită ... ceva atmosferă se poate face și cu ceai dacă ai chimia potrivită în aer ... și iese “măcel” pe planșă, vopsea roșie peste tot, pe pereți, pe tavan. Ați auzit de termenul de “descărcare creativă” sau “extaz artistic” … “euforie”? ... știți că chiar Bipolaritatea este caracterizată prin excese de creativitate, extaz și euforie artistică. Mă credeți dacă vă spun că este mai bine decât dacă faci sex ?" ... începuse deja să zâmbească anecdotic ... un pic nu mai descifra despre ce vorbesc știind că dacă va continua, ajunge într-o zonă atât de abstractă încât se rostogolește singură. În propriul orgoliu. 


Un orgoliu pe care i l-am studiat atent mult timp și l-am și pus la încercare, când am venit în România. Mama prietenei mele (cea cu abuzul și psihiatria) era ferm convinsă că sunt în “manie” și mi-a cerut neapărat să fac o re-examinare (a câta ??). Ca să o calmez, de dragul fetei, am zis să îmi sun câțiva doctori (am o salbă). Am început cu cea mai orgolioasă, gândit ca să merg de la maximă panică la slow, care deși se încurca mereu printre propriile ei definiții (...) sare direct la mama fetei : “Da doamnă, este evident în manie, are nevoie de minim 1000 mg. suplimentare la medicație”. Bun.

Am trecut la a doua, care a vorbit pe un ton foarte blând și a zis că “Este un pic mai agitat decât de obicei, din cauza a câte i s-au întâmplat, dar dacă ia medicație ar trebui maxim 200mg în plus”.

Opa !, deja era o diferență de 800mg de la un doctor la celălalt ? Dar cum Examinezi pe cineva, de la distanță prin telefon ? iar, nu e ceva subiectiv ? Evident că era, la așa diferență de gramaj. Și s-a văzut clar și pe reluare, că eram de față cu Teo și mama ei, au auzit și ele. De fapt au vorbit chiar ele cu doctorițele, să audă din gurița lor enormitățile pe care le debitau, în cel mai pur mod subiectiv și bazate pe ce tip de interacțiune am avut eu cu ele, când le-am enervat etc. Este extrem de facil să abuzezi pe cineva când ai ghilotina diagnosticului în mâna ta ...

La examinări și re-examinări oricum o pierdeam pe doctorița cu 1000mg. Am întrebat-o "cum ar fi dacă aș contesta un pic diagnosticul pus cu niște avocați buni ?" ... cam ce ar face să aibă niște acuzații de hărțuire și un dosar penal pe rol ? . După care s-a cam fâstâcit, dar a revenit ... cu un tupeu de nedescris : 

“Păi să vedeți Domnu’ arhitect, că în psihiatrie noi mai avem un dicționar ... al nostru” 

“Zău Doamna Doctor, mă întreb în ce sunt scrise definițiile acolo … în sanscrită veche sau poate în rune celtice ? … dacă este în română să știți că avocații și dexul funcționează la fel, anume fără milă. ”

... și a tăcut în acel moment. Definitiv și s-a retras din "colaborarea noastră", dar nu înainte să mai arunce un batjocoritor mesaj pe watsapp cu o rețetă de tratament... doar așa. După toate discuțiile astea.


EXAMINAREA și ... RE-EXAMINAREA

Ca să o conving pe Mama Fetei (altă abonată la pastile) că nu am mai nimic, deoarece un pic agitat eram (amenințat cu moartea prima oară, plecând pe timp de covid din Spania, fără job, cu patru doctori pe urmele mele și părinți, amici care îmi ziceau să mă internez ... eram practic cu toți hingherii după mine) ... am zis să îi fac pe plac și să mă duc la cel mai bun cabinet de psihiatrie, din Pitești. Unde deja mă programase și eram așteptat. Mă gândeam că au pregătit și cămașa de forță deja... Un bărbat de această dată, deși nu prea îmi plac bărbații ... am zis că poate profesional mă înțeleg mai bine cu ei.

Evident, m-am înșelat. Am avut o scurtă discuție în care m-am străduit să nu am excese de vorbit și mi-am controlat pe cât se poate dicția, locurile unde mi-am pus bagajele, un ton calm etc. (să nu trădez nicio urmă că aș putea fi agitat), la care am avut-o martoră și pe iubita mea, Teo ... și ea o clientă veche a celebrului Doctor ...

Concluzia a fost că evident, sunt în manie (ce era să zică și individul, trebuia să meargă leafa aia cumva nu?) și că trebuie să iau extra-doză de medicamente. Bun, mulțumesc dar de ce ? Era invidios că am energie și că glumeam cu secretara lui drăguță ? Ce semne puteau să fie că sunt în manie, doar pentru că am plecat din Spania ? și încep întrebările, zici că luate din manual : 

“Vă considerați un om superior?”

Trick question. Dacă ziceam "Da", eram clar în manie (pe +). Dacă ziceam Nu ... era  poate interpretabil ca “low self-esteem”, dar oricum mai acceptabil ca rezultat.

“Păi Domnule Doctor, nu, nu deloc ... mă simt un om normal care vrea liniște să nu mai fie agasat și hăituit de toți. Poate să bea o bere cu iubita lui și să lucreze ceva banal, să ducă o viață normală. Cer prea mult? Ce ziceți? 

Dar ce înțelegeți prin superior și inferior ? Oare ar trebui să clasificăm, să ierarhizăm oamenii?”

“Domnule Doctor, eu cred că acest diagnostic nici nu ar trebui să existe... ce înseamnă Prea Mult pentru Dvs ? ce este rău să simți, să ai sentimente ? Cine decide ? Dvs. , eu, Teo, Dumnezeu ?"

Vizibil deranjat de întrebările mele și că începusem să chestionez însăși ideea de psihiatrie … omul închide consultația, plătită și îmi spune tăios :

“Să înțeleg că nu doriți un diagnostic !”

… Zău, chiar așa a zis. Ireal ?

“Cum adică nu doresc un diagnostic domule Doctor ? Dar deja am unul ! ... vreți să îmi dați altul acum ?” începuse deja să mă bântuie ideea că omul îmi trage o schizofrenie peste, doar așa pentru că poate și că sunt mai scumpe medicamentele, deci intră comisioane mai grase în buzunar. Mai avea puțin și mă întreba dacă vreau niște sos de depresie la Șaorma mea de schizofrenie ... cu piper de anxietate.

“Scrieți aici că nu doriți să fiți examinat” Am scris și  semnat, plecat la o bere cu Teo.

Dar când ieșeam mi-a venit o idee și mă întorc, 

“Mă iertați, m-am răzgândit ... chiar îmi doresc o boală astăzi” … omul a fost deja întins la maxim de tupeul întrebării, una de fapt legitimă cred în contextual situației hilare, generată de inabilitatea lui de a răspunde unor întrebări perfect logice … și de față cu o femeie, cu Teo. 

Dar, în acel moment m-a invitat politicos afară, chiar dacă mai vroiam să plătesc o consultație doar ca să mai semnez odată altceva. Să îmi demonstrez ce aiureli sunt consultațiile astea, să iau două foi diferite în aceeași zi. Cu răspunsuri diferite. Fiind pe proprietate privată nu am așteptat poliția să mă salte și am zis că mi-a ajuns porția de la mama lui Alis … 

Numai în PITEȘTI mai poți regăsi așa criminali cu sânge rece și genocid de sentimente, la așa nivel ... 



EPISOD

Da, și asta mi-a plăcut maxim, maxim :

“Domnu’ arhitect sunteți în episod” … părea așa mistic, desprins parcă din serialele de la televizor .. mă simțeam ca un super-star

“Ce episod Doamna Doctor? cum adică? Nu este toată viața asta o înșiruire de episoade ? Ba pe vale, ba pe deal ? stil Subcarpați așa … vă plac denumirile acestea științifice ? Nu vreți să îmi ziceți mai bine de un proiect creativ, cum să facem o colaborare inedită, un workshop cu pacienții să desenăm cu ei … fonduri europene ceva. Mie îmi plac nebunii.” 

Nebun era un termen cu care îi "înnebuneam" efectiv pe toți doctorii de profil, pentru că era un termen de care fugeau ca dracul de tămâie, le ducea “meseria” în derizoriu.. o cobora la nivel de paznici de la balamuc. Nu mai erau “Profesioniștii” care tratează “afecțiuni”. Preferau mult mai “soft” ... tulburare, afecțiune, dereglare ... dezechilibru. De fapt, niște mult mai perverse și ipocrite moduri de a spune că ceva nu e în regulă cu tine, în loc să te asculte ce ai de zis.  Ce e așa rău câteodată să-ți faci un pic "nebunia" sau mai popularul "damblaua" ? Mamma mia, fă-ți nebunia ...


Îi apreciam mai mult pe prietenii care mă tachinau cu drag că oricum sunt “Nebun”. Să zicem lucrurile în față, că toți când îți zâmbesc au tonul de “mică afecțiune” … “se rezolvă”, iar apoi când se întâlnesc cu alții, sunt “Bă, ai auzit de Radu ... a ajuns la nebuni frate !”. Cam acesta este nivelul nostru de ipocrizie, care se manifestă la suprafață prin ... cum se manifestă. Telefonul nu mai sună, zâmbetele sunt de fațadă, așa “de complesir” ... în caz că mai e rost de o chermeză sau întâmplător, ne vedem.

NEBUN

Și întocmai “nebun” era pedala pe care o apăsam obsesiv, auto-dramatizând intenționat situația mea nu pentru a obține mila doctorului și a mă victimiza în fața vieții și a diagnosticului, dar pentru a duce discursul Psihiatriei în zona în care este realmente privită de societate, o acută realitate “Bă, ăla a fost la nebuni”. De ce să ne ascundem pe după degete ? Obregia e Spitalul 9, Spitalul de Nebuni ... la Glumeți.

Nebun, un cuvânt cu așa mult farmec folosit în limba română ambivalentă ... cu precădere de maneliști, dar și de prietenii mai glumeți care sunt “uimiți” de anumite evenimente. 

Expresii precum “Bă ești nebun?” … sau “A venit și nebunu’ ăla” sunt utilizate în jargon cu drag, dragoste față de un prieten mai ușchit din fire, nicidecum nu se planifică o acțiune bine pusă la punct să îl ducă la Obregia și să îl bage în cămașă de forță. Asta este doar cretineala instituționalizată în care mai pot crede niște părinți panicați de frică și niște așa-ziși prieteni cretinopați, invidioși că poți duce mai mult ca ei profesional, în viață etc.

„Să înceapă nebunia Doamna Doctor !”…ce , nu ați avut niciodată un prieten ciudat, ușor excentric ?

Sistemul Number One :



BOLILE

DEPRESIA și sora ei mai mică ANXIETATEA

Pentru depresie las aici un monolog interesant inspirat din fapte reale al prietenului meu Matei 

Definițiile depresiei sunt multe, dar și mai fascinant este că se dezvoltă pe zi ce trece. Dacă strâmbi un pic din nas poate să fie un episod depresiv deja. "Depresia" în sine s-a transformat acum în o modă și e folosită cu non-șalanță și iresponsabil chiar, băi lasă-l pe ăla e în "depresie". Din păcate cei care folosesc cuvintele așa ușor cu niște diagnostice atât de grele sunt complet inconștienți și probabil nu au prieteni care au ajuns la suicid de la prea multă tristețe, care au văzut și simțit prea multe și nu s-au mai regăsit în ei înșiși și în acceptarea celor apropiați. Ce are să ai sentimente și să fii trist ?

Nu, nu îl "lăsa" pe ăla care e în depresie, este cel mai inuman mod să te comporți. Nici animalele nu își abandonează suratele rănite. Dar omul, Da.

Precum afirma, în replica epocală a lui Jon Voight (tatăl Angelinei Jolie) în filmul din 1985 al lui Andrei Konchalovsky "Runaway Train" (la 3:30) ... un film despre o "evadare" către libertate a unor prizonieri ...

"Manny stop it ! Look at you, you are an Animal !"

"No ! Worse ! ... i'm Human !"


MANIE și BIPOLARITATE

Mania vine de obicei la pachet cu Bipolaritatea. Nu prea există Maniac fără Depresiv, de unde și denumirea veche Maniaco-Depresiv. Caracterizată de "excese de sentimente", orice ar însemna asta într-o logică elementară și mai ales "mood-swings", adică treci de la una la alta brusc. Păi dacă te enervează unul când ești bucuros, nu te enervezi ? Și invers, poți deveni vesel ... brusc ?

Doamna Doctor nu a ținut nici la explicațiile mele că "Mania" îmi este caracteristică, doar etimologia numelui "Radu" , vine din slavonul "Rad", "Radoslav" adică "Vesel". Chiar și pe străbunica o chema Rada, ca în filmul "Șatra" cu Zobar și Rada.


SCHIZOFRENIE , SCHIZOFRENIE PARANOIDĂ

La schizofrenie nu mă pricep foarte bine, dar din câte m-am documentat se referă la un diagnostic mai "greu" când pacientul are deja halucinații severe. Și ce e rău în asta ? O traumă puternică, fie ea și emoțională ... pentru persoanele mai sensibile poate genera în psihic tot soiul de scurt-circuite. Nu este mai firesc și uman să tratezi omul ca tot pe un om ? și să discuți cu el, să scoată din "sistem" tot ? Acele medicamente anti-halucinogene sunt printre cele mai grele, iar dacă le iei în sistem ani buni te pot avaria și mai tare. Chiar am cunoscut un prieten bun care este diagnosticat așa și este un om extraordinar, care are sentimente și nu te judecă, ba chiar are gânduri foarte profunde despre toate aspectele vieții și poate fi un sprijin foarte bun când ai nevoie, cu sufletul deschis și sincer.



RELIGIA ȘI CRISTOS

Acest capitol este într-adevăr, despre o boală psihică. Așa cum am găsit-o în Barcelona fiind. Este vorba despre "Complexul Mesia". O definiție pe cât de cretină, pe atât de în plin contradictoriu cu învățăturile creștine sau Biserica Ortodoxă Română, asta considerând că mai are și alte roluri în afară să fie un SRL de vândut iconițe cu popa stareț de la comana la tejghea. 

Păi cum, Patriarhul știe ce fac medicii psihiatri în absența lui ? sau i-o fi plecat și Isus de pe crucioacă și nu și-a dat nici el seama când s-a întâmplat asta și pe unde o fi fugit ? Păi cum poți promova tu Biserica, Dumnezeu, Cristos în timp ce zevzecii ăștia la Psihiatrie coc o porcărie de genul ăsta? Că Isus a fost bipolar ? ... și apostolii cu tulburări psihice. 

Ori te impui și îți aperi credința ori te trimite starețul la Psihiatrie, un domeniu care îl neagă pe stareț și biserica lui. Deci practic, se anulează reciproc. Biserica omoară psihiatria, apărând iubirea de aproape și psihiatria omoară biserica prin declararea lui Isus bolnav mintal. Logic, nu ?

Dar, să spicuim câteva aspecte din acel articol mirobolant de pe wikipedia și artizanii săi : 

"Termenul se poate referi, de asemenea, la o stare de spirit în care un individ consideră că este responsabil pentru salvarea sau asistarea celorlalți."

Ok, am auzit și scuze mai bune ca să fii un ignorant. Sau de fapt, moduri mai simple să scrii "Fii un nesimțit ! Dacă îl vezi că se târâie, ajută-l și dă-i un șut în canal !"

Un exemplu sugerat al acestui tip de delir a fost cazul lui Pavel, care a declarat că Dumnezeu i-a vorbit, spunându-i că va servi drept canal de comunicare pentru ca oamenii să se schimbe.

Ok, poate Daniel este în vacanță preocupat să butoneze radioul la Mercedes. Dar Papa de la Vatican ce păzește ? să îi lase pe ăștia să debiteze în voie. Ori se retrage din funcție și se face și el psihiatru, mi s-ar părea mai corect.

Autorii sugerează că Isus a căutat să se condamne la moarte (en. suicide by proxy).

Suicide by Proxy, prin răstignire. Cel puțin interesant ... ce articole se mai girează pe wikipedia.

Consiliul Arhiepiscopilor Bisericii Angliei a realizat un ghid intern pe tema sănătății mintale, un posibil subiect pe care să-l abordeze bisericile în predicile lor. În acesta se afirmă că Iisus Hristos, Ioan Botezatorul, Sfântul Pavel si alte personaje din Biblie ar fi avut probleme de sănătate mintală.

Biserica Anglicană sunt alți schizmați. Evanghelici, Luterani, Protestanți, Adventiști de ziua a 7-a, Baptiști, Catolici și Ortodocși, Martorii lui Iehova ... pentru că așa sigur și-ar fi dorit Isus să devină umanitatea, tocată mărunt și să serbeze Paștele și Învierea Sa nu odată, ci de 5-6 ori. Să învie și el mai mult. Probabil era schizofrenic, așa cum l-au declarat ăștia mai sus și de asta s-a și întâmplat schiz-marea învățăturilor sale. Sunt parcă mai uniți indienii care au o mie de zeități, Hinduism și alte sortimente ... trei zeități Brahma, Shiva, Vishnu și chiar și teorii despre sfârșitul lumii, destul de ușor de înțeles, prin care ei văd o adunare sau o re-adunare de fapt, de idei și gânduri (Blow/ Crunch). 

*



MEDICAMENTE

La capitolul medicație eu am fost doar pe Seroquelle, Depakine Chrono și Quetiapină Teva ... în mare inhibatoare de sentimente, comprimate cu eliberare prelungită care au ca efecte adverse foarte multe : îngrășare, somnolență excesivă, conexiunile între neuroni sunt frânate, libido scăzut, pofta de viață în general scăzută dacă nu ești în compania cui trebuie și în general o stare de amorțeală, legumificare. Chiar mama prietenei mele din Pitești mi-a recomandat cu nonșalanță o injecție intravenoasă, să o fac odată pe lună și voi fi ca nou. Mai bine mă leagă direct de calorifer, zic. Tratamentul nu era prea amuzant, în fiecare seară la ora 7, fără excese adică mai deloc cafea, alcool.

Am auzit însă că foarte bun ar fi Litiul, preferatul lui Kurt Cobain. Hm... Smells Like Teen Spirit : 



ASPECTE LEGALE, HĂRȚUIRE , ABUZURI, PROCESE

Pentru că în disperarea lor că mă pierd de pacient "Un pacient vindecat e un client pierdut" și implicit, poate mai pierd și alții după mine, doctorițele m-au asaltat pe ultima sută de metri cu pastile și rețete una după alta, inclusiv recomandări la părinți să cheme poliția să mă ia cu forța. Nu s-au lăsat, ultimele două care au rămas în cursă, nici până în ultima clipă.

Până când le-am zis că eu am o înțelegere scrisă cu soția mea și dacă ajung internat la Obregia din cauza mamei ei, divorțez garantat cu acte și nu mai vorbim niciodată. Deci dacă insistă cu internări, din cauza unor abuzuri care s-au făcut la adresa mea și nu a exagerărilor mele, voi continua pe cale legală și le acționez în instanță pe amândouă, acum stăpânind un pic mai bine și Codul Penal și legislația în vigoare. Respectiv, conform Art. 208 Noul Cod Penal Hărţuirea Infracţiuni contra libertăţii persoanei :

(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

Având în vedere că temerea mea era privarea de libertate prin internare, un drept fundamental pe care îl am prin Constituția României, eram cu totul îndreptățit să le notific și citez în proces, pentru Hărțuire, lucru pe care îl voi face în continuare și doar dacă îndrăznesc să trimită vreun SMS înspre mine, pe acest subiect. Mesajele frecvente, inclusiv pe Watsapp au caracter intimidant și îmi provoacă o stare de inconfort psihic, dar și de greață și dezgust pe deasupra, întrucât chiar dacă femeile înțeleg că le-a cam sosit ceasul, ele insistă în prostia lor monumentală. 


ÎN LOC DE CONCLUZIE

A fost distractiv cu Psihiatria, cât a fost. Spre final, din păcate pentru ei Amok total ...


arh. Radu Florea

17.09.2020





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

el RAVAL and his Arabian kNights

Why the Devil blog ?